Într-o livadă din satul Glâmboaca din județul Sibiu au înflorit merii pentru a doua oară în acest an, în luna octombrie, un fenomen extrem de rar, datorat temperaturilor foarte ridicate înregistrate în această vară și această toamnă, au declarat doi specialiști, marți, pentru Agerpres.
?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Purtătorul de cuvânt al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, dr. Ioan Pențea, a declarat că nu i s-a mai ''întâmplat'' să audă de meri înfloriți în octombrie, ci doar de alți pomi, ceea ce este considerat ''un fenomen extrem de rar". ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Dacă specialiștii au mai auzit de înfloritul merilor în octombrie, proprietarii merilor au fost cei mai surprinși să vadă florile în pomi, în timp ce culegeau fructele. ?óÔé¼?¿"Nu am mai văzut așa ceva niciodată. Culegem mere în fiecare toamnă, din grădina mea de la țară, de la Glâmboaca, lângă orașul Avrig, însă este pentru prima dată când m-am bucurat să văd flori de măr, lângă fructe. Nu am văzut până acum decât castani înfloriți toamna, în Sibiu, însă de meri nu am mai auzit", a declarat pentru Agerpres Carmen Bădilă, cea care a descoperit merii înfloriți în octombrie. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Temperaturile de peste 30 de grade înregistrate la Sibiu în ultimele săptămâni și seceta au avut și efecte nedorite asupra producției de mere din acest an. Cele mai afectate au fost soiurile sensibile la căldură, cum este Florina, mai ales acolo unde proprietarii livezilor nu au putut iriga, conform specialiștilor.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















