În 20 de ani de la Revoluție, Timișoara, cel mai dezvoltat oraș din vestul României, a ajuns un adevărat punct de atracție pentru investitorii străini, printre care se numără Continental și Nestle, scrie publicația financiară „Financial Times“.
Într-o retrospectivă a ultimelor două decenii ale orașului din care a început Revoluția din 1989 în România, jurnaliștii „Financial Times“ laudă Timișoara pentru dezvoltarea rapidă și atragerea a 8.000 de firme străine, potrivit Camerei de Comerț locale.
Având 10 capitale europene în apropiere, pe o rază de 500 de kilometri, cu infrastructură de transport bună și forță de muncă educată și avantajoasă din punct de vedere financiar, orașul are investitori străini din 80 de țări, jumătate fiind din Italia și Germania, a declarat, pentru publicația financiară, Menuta Iovescu, directorul Camerei de Comerț locale.
În plus, având un trecut multicultural, maghiar, german și sârb, orașul este deschis noilor veniți. „Oamenii sunt foarte toleranți. Avem teatru și operă în trei limbi și instituții de învățământ, de la grădiniță la universitate, în șase limbi, inclusiv în engleză și germană“, a spus Iovescu.
Timișoara a atras peste o duzină de multinaționale de renume, care au construit fabrici în jurul orașului, inclusiv Continental, Flextronics, Siemens, Nestle, Danone și Smithfield. Totuși majoritatea investitorilor străini sunt întreprinderi mici și mijlocii, în domenii precum mobilă, IT și producție.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















