Conform unui raport intocmit de Camera de Conturi Buzau, zeci de functionari din cadrul Directiei Finantelor Publice Buzau au beneficiat ilegal, in anul 2005, de prime. Informatia a fost confirmata de directorul Camerei de Conturi Buzau, Mircea Talpan, care a spus ca inspectorii de control ai Curtii au descoperit nereguli la toate administratiile aflate in subordinea Directiei Generale a Finantelor Publice Buzau. Raportul Camerei de Conturi Buzau subliniaza ca, in total, anul trecut au fost acordate fara drept, ca prime pentru colectarea banilor de la contribuabili, peste 200 milioane de lei vechi.
-S-au constituit sume in plus prin aplicarea unor interpretari ale unor acte normative, interpretari eronate. Este vorba despre o suma de circa 200 milioane de lei, care urmeaza sa se regleze in perioada urmatoare-, sustine Mircea Taplan. Urmare a raportului inspectorilor Camerei de Conturi Buzau, directorul Directiei de Finante Buzau, Liviu Ilie, a declarat ca in perioada imediat urmatoare va fi inceputa o ancheta interna pentru a-i descoperi pe cei care se fac vinovati de acordarea primelor ilegale, iar in functie de rezultatele cercetarilor, ar putea fi dispuse anumite sanctiuni.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















