Foștii directori ai SC Petrotrans, Octavian Natu, și SC Oil Terminal Constanța, Ștefan Ene, au fost arestați preventiv de către magistrații Tribunalului Constanța, anterior ei fiind reținuți de DNA într-un dosar de corupție în care mai sunt cercetate două persoane legat de un trafic de influență de 50.000 de euro privind încheierea unui contract cu reziduuri petroliere. Anchetatorii au stabilit că, în 6 ianuarie 2011, Ștefan Ene a primit de la Mihai Moise (fratele unuia dintre acționarii SC NAC Industrii SRL București) aproximativ 43.000 de euro pentru a-și exercita influența asupra directorului general al SC Oil Terminal SA Constanța și pentru a-l determina să aprobe încheierea unui contract prin care compania să livreze către firma bucureșteană reziduuri petroliere în condiții avantajoase de preț, cantitate și ritmicitate. Cei aproximativ 43.000 de euro reprezintă o primă tranșă (în cuantum de aproximativ 80%) din suma totală de aproximativ 50.000 de euro convenită cu Ștefan Ene, diferența urmånd a fi remisă la o dată ulterioară, potrivit DNA. Legătura dintre Ene și Moise a fost mijlocită de către Octavian Iulian Natu și Marian Toma, care aveau o relație apropiată cu Ene Ștefan. SC Nac Industrii SRL București are ca principal obiect de activitate transformarea reziduurilor petroliere în combustibili lichizi în urma unor procese tehnologice.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















