
Foștii șefi ai Exploatării Miniere Petrila au fost condamnați la închisoare cu executare de magistrații Judecătoriei Tårgu Jiu, în dosarul celor două explozii produse în subteran în noiembrie 2008, în urma cărora 13 mineri au murit și 12 au fost răniți. Potrivit sentinței Judecătoriei Tårgu Jiu publicate, ieri, pe pagina de Internet a instanței, fostul director Aurelian Necula a fost condamnat, pentru mai multe infracțiuni pe care magistratul de caz le-a contopit într-una singură, la șapte ani și jumătate de închisoare. Ceilalți doi directori acuzați în acest dosar, Gheorghe Roșu și Dan Ștefan Ungur, au fost condamnați la pedepse ce însumează șase ani și jumătate de închisoare. De asemenea, instanța a decis ca foștii șefi ai Exploatării Miniere Petrila să plătească daune rudelor victimelor din cele două explozii, precum și supraviețuitorilor incidentelor. Astfel, în solidar cu EM Petrila și cu Compania Națională a Huilei, cei trei trebuie să suporte cheltuielile de 342.429 de lei despăgubiri civile către Spitalul Clinic de Urgență și Chirurgie Plastică și Reparatorie și Arsuri din București, precum și 120.410 lei către Spitalul Clinic de Urgență din București. Instanța a stabilit și despăgubirea cu peste 14.000 de lei a Spitalului de Urgență din Petroșani, toate sumele trebuind achitate cu dobåndă pånă în momentul efectuării plăților. Magistratul de caz Liviu Boian a dispus, de asemenea, plata de daune morale către rudele minerilor morți, precum și pentru cei care au supraviețuit exploziilor din 15 noiembrie 2008. Totodată, copiii minerilor care au murit în explozii ar urma să primească ajutoare financiare, sub diferite forme, inclusiv în cazul în care vor continua studiile la facultate. Pentru patru dintre supraviețuitorii exploziilor instanța a stabilit și plata unor despăgubiri de 3.500 de lei, acestea reprezentånd contravaloarea unor diferențe de concedii medicale și drepturi neacordate din 15 noiembrie 2008 și pånă în prezent. Inculpații au obligația de a plăti în solidar și diferite sume, cuprinse între 3.000 și 4.000 de lei, pentru persoanele constituite părți civile, dar și cheltuieli judiciare de 40.000 de lei statului romån. Sentința a fost atacată cu apel de avocații inculpaților.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















