
Fostul diplomat Silviu Ionescu a fost reținut ieri pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului General, în cazul accidentului pe care l-ar fi produs în Singapore, el urmand să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Concret, el este cercetat de autoritățile romane deoarece ar fi încercat să influențeze depozițiile martorilor, ulterior producerii accidentului din Singapore,iar prin sms-uri i-a cerut unui angajat să facă diferite completări retroactiv în caietul de bord al mașinii implicate în accident, potrivit unui comunicat al Parchetului General. Pe de altă parte, avocata fostului diplomat a precizat că acesta este cercetat pentru că ar fi încercat să afle de la doi martori ce declarații au dat în dosar. De asemenea, avocata a arătat că va folosi în instanță argumentul furtului autoturismului lui Ionescu, precum și faptul că acesta a încercat să reclame la serviciul de urgență acest fapt. Acuzațiile care I se aduc fostului diplomat sunt acelea de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, șI fals în declarații. Cazul Ionescu administrat de ambasadorul Singapore la Bruxelles
Ambasadorul Singapore la Bruxelles, Anil Kumar Nayar, a fost împuternicit de către autoritățile din țara sa, să contacteze instituțiile abilitate din România pentru a discuta despre demararea lucrărilor comisiei rogatorii în cazul diplomatului Silviu Ionescu. De asemenea, o echipă de specialitate din România urmează să se deplaseze în Singapore pentru elucidarea aspectelor legate de desfășurarea anchetei. În ceea ce privește imunitatea diplomatică a lui Silviu Ionescu, autoritățile române consideră că este aplicabilă imunitatea de jurisdicție penală în ceea ce privește incidentul în care a fost implicat fostul cu afaceri al României în Singapore, în decembrie anul trecut. Poziția părții române are la bază faptul că, în prezent, procedurile judiciare din România legate de cazul Silviu Ionescu sunt în curs, circumstanțele producerii accidentului și persoana vinovată pentru acesta nefiind stabilite.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















