Home Actualitate Fostul deputat PSD Emilian Cutean, condamnat la cinci ani de închisoare

Fostul deputat PSD Emilian Cutean, condamnat la cinci ani de închisoare

DISTRIBUIŢI

Magistrații Tribunalului București l-au condamnat pe fostul deputat PSD și șef al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, Emilian Cutean, la cinci ani de închisoare cu executare, acesta fiind acuzat de procurorii DNA că a inițiat o hotărâre de Guvern în 2004, prin care s-a aprobat acordarea a peste 300.000 de lei Asociației de revoluționari „Club 22“, pe care o înființase și al cărei președinte era, relatează Agerpres.
De asemenea, instanța a decis că, după executarea pedepsei, lui Emilian Cutean îi sunt interzise, timp de trei ani, drepturi civile, între care și dreptul de a ocupa o funcție într-o autoritate publică.
În același dosar, fostul director economic al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, Daniela Zbârcea, a primit trei ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de șase ani.
Emilian Cutean a fost obligat să plătească 7.000 de lei cheltuieli judiciare către statul român, în timp ce Daniela Zbârcea trebuie să achite 3.000 de lei. În schimb, instanța a anulat decizia Judecătoriei Sectorului 1 privind plata a 88.240 de lei (Emilian Cutean – 58.240 lei, Daniela Zbârcea – 30.000 lei) cu titlu de diferență de onorariu de expertiză contabilă pentru expertul contabil Irimia Dida, astfel că banii aceștia vor fi plătiți de Ministerul Justiției. Decizia instanței nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.
Practic, Tribunalul București a menținut condamnările date de Judecătoria Sectorului 1, instanța de fond modificând doar o parte din sumele ce trebuie achitate de cei doi inculpați. Pe 26 ianuarie 2006, procurorii DNA au dispus începerea urmăririi penale a lui Emilian Cutean, sub acuzația de evaziune fiscală, în baza documentelor puse la dispoziție de președintele Asociației „Decembrie 1989 Metrou România“, George Costin.
Asociația sesizase procurorii în legătură cu o hotărâre de Guvern inițiată de Cutean în decembrie 2004, prin care se aprobase acordarea a peste 300.000 de lei Asociației de revoluționari „Club 22“, pe care o înființase și al cărei președinte era.
În sesizare se arată că, potrivit declarației de interese depuse la dosar, Emilian Cutean îndeplinea și funcția de președinte al Asociației „Club 22“, și funcția de ordonator de credite în calitate de secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.