
Șoferul Ambasadei României din Singapore a depus mărturie în procesul în care fostul diplomat este judecat pentru ucidere și vătămare corporală din culpă și părăsirea locurilor accidentelor. Șoferul fostului diplomat Silviu Ionescu a declarat că în dimineața accidentului soldat cu moartea unei persoane și vătămarea gravă a alteia, Ionescu l-a sunat de mai multe ori și părea foarte agitat. „Pe la 3.30 dimineața, telefonul fix al ambasadei a sunat. Am coborât să răspund. Când am ajuns, s-a oprit. Între timp a început să sune și telefonul mobil care era sus, iar soția mea a coborât să mi-l aducă. Când a ajuns cu el se oprise, iar între timp cred că am sunat eu înapoi. Cert este că am luat legătura cu Ionescu, care mi-a spus pe o voce foarte gravă și cu pauze lungi și dese că noi am colaborat și că ne înțelegem foarte bine. Mi-a spus apoi că ceva s-a întâmplat, fără a-mi spune ce, după care a închis telefonul. La cinci, zece minute a revenit cu telefonul și mi-a spus că mașina din parcare fusese furată. Apoi, după alte cinci, zece minute, a sunat iar și mi-a spus să nu sun la poliție că a sunat el și a închis. Apoi, la alte cinci minute a revenit la telefon și a spus să fiu la 9.00 dimineața la el la reședință, să-l iau și să mergem la poliție să dăm declarație“, a susținut Trușcă în fața instanței. Acesta a mai declarat că Ionescu l-a sunat în dimineața de 15 decembrie 2009, în jurul orei 8.00, pentru a-i aminti că trebuie să-l ia să meargă la poliție.
„Mi-a făcut semn să tac, să nu spun nimic“
„Am fost acolo, l-am luat și a spus să mergem la ambasadă pentru a face comunicarea către poliție. În timp ce mergeam cu mașina mi-a făcut mereu semn să tac, să nu spun nimic, credea că sunt microfoane în mașină. Ne-a adunat pe mine și pe soția mea în secretariatul instituției, unde ne-a scris pe o hârtie povestea lui despre ce s-a întâmplat cu mașina. După ce am citit, el a aruncat foaia în tocătorul de hârtie. Am plecat la poliție, unde a dat declarație“, a mai relatat martorul. Trușcă a afirmat că Ionescu și-a cumpărat bilet de avion, din surse proprii, deși „procedura standard“ în astfel de cazuri era ca biletele de avion să fie cumpărate cu multă vreme înainte de plecare, pentru a se evita costurile ridicate și pentru ca sumele de bani să fie decontate de MAE. Șoferul a mai spus că, din cele știute de el, nimeni nu a mai procedat ca Ionescu referitor la cumpăratul biletelor de avion. În plus, a precizat martorul, răspunzând la unele întrebări ale instanței românești, „în puținele momente când a fost cu Silviu Ionescu la evenimente, acesta consuma alcool ca un om «normal» și o singură dată l-a văzut amețit“. „După data de 15 decembrie 2009, Silviu Ionescu mi s-a părut foarte ciudat. Părea foarte îngrijorat. Cert este că starea lui de spirit și comportamentul lui s-au schimbat. Părea îngrijorat“, a încheiat Trușcă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















