Home Actualitate Fostul director al BCR Gorj, arestat de PNA

Fostul director al BCR Gorj, arestat de PNA

DISTRIBUIŢI

Fostul director al Sucursalei judetene Gorj a Bancii Comerciale Romane, Dumitru Contoloru, a fost arestat, la inceputul saptamanii, pe o perioada de 30 de zile, de procurorii Parchetului National Anticoruptie. Lista infractiunilor de care este acuzat Contoloru este impresionanta, el riscand pana la 20 de ani de inchisoare in cazul in care va fi gasit vinovat. -In sarcina inculpatului se retine complicitatea la infractiunile de acordare de credite cu incalcarea legii sau a normelor de creditare; abuz in serviciu in forma calificata; inselaciune, fals intelectual, uz de fals; asociere in vederea savarsirii de infractiuni, toate cu aplicarea dispozitiilor legale privind concursul de infractiuni-, se arata intr-un comunicat al PNA. Din probele administrate rezulta ca in perioada cat s-a aflat la conducerea Sucursalei Gorj, din ianuarie 2002 pana in aprilie 2003, Dumitru Contoloru a -sprijinit cu stiinta activitatea mai multor persoane, care, prin mijloace ilegale, au solicitat si obtinut credite bancare in valoare de peste 780 miliarde de lei de la Sucursalele Novaci si Targul-Jiu ale BCR, pe care, ulterior, le-au folosit in alte scopuri decat cele pentru care au fost acordate-. -Desi, cunostea ilegalitatile comise la Sucursala Novaci, Contoloru, in calitatea pe care o avea, nu a luat masuri de inlaturare a acestora si de sanctionare a celor vinovati, intervenind, in repetate randuri, la Centrala BCR pentru suplimentarea plafoanelor de credite. Cu toate ca avea cunostinta de suspendarea competentei Sucursalei BCR Novaci pentru acordarea oricaror credite si era informat zilnic despre situatia privind soldul creditelor, inculpatul nu a raportat aceasta situatie pe cale ierarhica, nu a luat masuri ca activitatea de acordare a creditelor sa se desfasoare prin Sucursala judeteana Gorj, conform competentelor, si nu a organizat activitatea acesteia in conditii de eficienta si de aplicare intocmai a legii si normelor de creditare, precum si a hotararilor Consiliului de Administratie si a Comitetului de Directie al bancii-, se mai arata in comunicatul PNA. Pana in acest moment, in aceasta cauza au mai fost arestati fostul director al Sucursalei BCR Novaci, Popescu Sorin, si omul de afaceri Marin Ion. De asemenea, in dosar sunt puse sub invinuire alte opt persoane, care urmeaza a fi cercetate pentru savarsirea unor infractiuni conexe sau in legatura directa cu fapte de coruptie.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.