Home Actualitate Fostul președinte ANRE a primit 7 ani de închisoare

Fostul președinte ANRE a primit 7 ani de închisoare

DISTRIBUIŢI

Ex-senatorul Gergely, trafic de influență pentru 384.000 de euro

Fostul președinte al Autorității de Reglementare în domeniul Energiei, ex-senatorul  Olosz Gergely, a primit ieri șapte ani de închisoare pentru trafic de influență. Magistrații Tribunalului București au constatat că în perioada în care a fost președintele structurii, a ajutat reprezentanții unor firme să obțină mai multe contracte dubioase. Hotărârea de ieri nu este definitivă, urmând a fi atacată la Curtea de Apel București.
În afară de președintele ANRE, administratorul de firmă Ion Bârcină a primit patru ani de închisoare, iar alți reprezentanți ai unor societăți comerciale,  Costin Iliescu, Cătălin Stan și Ovidiu Ionel Badea, au primit câte trei ani de închisoare cu suspendare. Dosarul a fost judecat inițial de Înalta Curte de Casație și Justiție, care însă a constatat că nu mai este competentă să-l analizeze, întrucât Gergely a renunțat la mandat, prin demisie.
Gergely a fost trimis în judecată, de către procurorii DNA, în octombrie 2012, fiind acuzat că ar fi acceptat ca patru reprezentanți de firme să-i cumpere influența în schimbul unor avantaje. Potrivit rechizitoriului, în perioada mai 2010 – februarie 2011, Ion Bîrcină, Costin Iliescu, Cătălin Stan și Ovidiu Ionel Badea s-au asociat cu scopul de a cumpăra influența lui Olosz Gergely, în vederea obținerii de contracte oneroase pentru firmele a căror activitate o coordonau prin asociere.
Fostul șef al ANRE a cerut  516.000 de euro, sumă disimulată într-un contract de consultanță între SC Power Plus SRL, firmă controlată de grupul Bîrcină, și o altă societate comercială de tip off-shore.
"Din suma pretinsă, Power Plus SRL a transferat în conturile acestui off-shore suma totală de 384.000 euro pe baza unor dispoziții de plată întocmite în fals de inculpatul Stan Cătălin", se arată în rechizitoriu. Gergely a mai încasat ulterior 400.000 de lei, în schimb intervenind la CEZ Romania și CEZ Distribuției SA pentru efectuarea unor plăți către firmele ”partenerilor de afaceri” și încheierea unor noi contracte. Mai mult, politicianul ar fi intervenit și pe lângă un înalt funcționar din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ” pentru a-l determina să facă anumite acte prin care să favorizeze interesele comerciale ale grupului Bîrcină legate de investiții din fonduri europene, pe direcția Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură…Ca urmare, în aceeași perioadă, persoana din cadrul Ministerului Agriculturii a facilitat grupului Bîrcină contactarea unor consultanți pe fonduri europene", au mai stabilit anchetatorii.

Mihai Niculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.