Unul din cele două pavilioane ale fostului spital din Tutova, închis la 31 martie 2011 din cauza nerentabilității, se va transforma într-un centru medical multifuncțional, după ce un medic de familie din comună a reușit să obțină acordul Consiliului Local pentru închirierea spațiului de 500 de metri pătrați pentru suma modică de 500 lei pe lună.
Autoritățile locale din Tutova susțin că această chirie de un leu metrul pătrat pe lună este una simbolică în ideea de a da posibilitatea medicului care a închiriat spațiul să ofere servicii medicale populației din comună la prețuri mai mici.
"Odată cu închiderea spitalului, cel mai important pentru noi a fost să punem ceva în loc astfel încât o clădire de patrimoniu de 105 ani, cu toate dotările unei unități spitalicești, să nu ajungă o paragină. Într-adevăr, chiria este una foarte mică, simbolică, dar odată cu deschiderea acelui centru medical multifuncțional vom veni și în sprijinul populației din comunitate. Oamenii nu vor mai fi nevoiți să meargă zeci de kilometri până la Bârlad pentru a-și face analize medicale sau pentru a se trata în ambulatoriu", a declarat, ieri, pentru corespondentul MEDIAFAX primarul comunei Tutova, Ion Corciovă.
Cel de-al doilea pavilion al fostului spitalul din Tutova a fost transformat de autorități, încă din vara acestui an, în azil pentru bătrâni.
În prezent, de serviciile acestui centru beneficiază un număr de 45 de persoane de vârsta a treia pentru care statul plătește lunar câte 1.400 lei de persoană. În plus, fiecare bătrân trebuie să achite în fiecare lună o diferență de 700 de lei, necesară acoperirii unei părți din cheltuielile cu întreținerea.
Spitalul de bolnavi cronici din Tutova este una dintre unitățile spitalicești din țară care au fost închise de la 1 aprilie în vederea transformării în cămine pentru bătrâni.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















