
Autoritățile franceze din departamentul Herault (sudul Franței – n.r.) au evacuat marți dimineață, cu ajutorul poliției, 50 de țigani din România, pe tot parcursul operațiunii neexistând incidente, relatează cotidianul „Midi Libre“, preluat de Mediafax. Francezii susțin că romii ocupau ilegal o clădire și un teren, iar evacuările au fost realizate în virtutea aplicării unor ordonanțe de expulzare, emise de tribunalul din Montpellier în urmă cu mai mult timp, la cererea proprietarilor – o societate privată din Latte și Universitatea Montpellier. În paralel, purtătorul de cuvânt al Comisiei pentru justiție și afaceri interne, Michele Cercone, a declarat marți, într-un interviu pentru Deutsche Welle, că „nu pot exista expulzări ale unor serii de cetățeni europeni“. Cetățenii europeni pot fi expulzați „din motive de politici publice, securitate publică sau sănătate publică“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















