Home Actualitate Fratele lui Dinel Nuțu Staicu, reținut pentru o șpagă de 80.000 de...

Fratele lui Dinel Nuțu Staicu, reținut pentru o șpagă de 80.000 de euro

DISTRIBUIŢI

Fratele afaceristului Dinel Nuțu Staicu a fost reținut ieri de procurorii DNA, în dosarul șpăgilor de la Tribunalul București, destinate judecătoarelor Antonela Costache și Viorica Dinu. În primă fază, Marian Staicu primise interdicția de a părăsi localitatea pentru 30 de zile, la momentul când judecătoarele au fost arestate,  pe 15 martie, dar acum anchetatorii au formulat o nouă acuzație împotriva acestuia.
Marian Staicu a fost acuzat că ar fi dat judecătoarelor, prin intermediari, o șpagă de 60.000 de euro pentru a-l elibera pe fratele său din arest. Procurorii l-au învinuit de săvârșirea infracțiunii de dare de mită, dar nu au cerut arestarea acestuia, în urmă cu două săptămâni. Joi i s-a adus la cunoștință o nouă acuzație, de cumpărare de influență, pentru care a fost emisă ordonanța de reținere pentru 24 de ore, urmând ca procurorii să ceară Curții de Apel arestarea acestuia.
Potrivit ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, în cursul lunii februarie 2013, inculpatul Staicu Marian, a dat inculpatelor Dinu Viorica și Costache Antonela Anemary, judecători la Tribunalul București – Secția a II-a penală suma de 80.000 euro, Acestea au lăsat să se creadă că au influență asupra colegilor lor judecători, (de la Curtea de Apel București, în dosarul de recurs, n.r.) pentru a-i determina să pronunțe o soluție de punere în libertate a inculpatului Nuțu (fost Staicu) Dinel. Intermediarii șpăgii de 80.000 de euro au fost avocata Răducan și grefierul arhivar de la Tribunalul București, Sorin Vasilescu.

Mihai Niculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.