
Un ”pluton” de generali au ajuns ieri la DNA
Fratele europarlamentarului Corneliu Vadim Tudor este vizat în ancheta procurorilor DNA ”Case pentru generali” pentru că ar fi obținut în mod ilegal locuința de serviciu, deși nu mai este cadru militar activ. Generalul (r) Tudor Marcu nu a fost învinuit oficial în anchetă, dar dacă se dovedește că demersurile sale au fost împotriva legii, instanța de judecată poate anula contractul său de vânzare-cumpărare și, în consecință, poate să rămână fără casă. Generalul Mircea Chelaru a dat ieri explicații anchetatorilor în același dosar, la fel ca și generalii Sergiu Medar și Gheorghe Rotaru.
Generalul Tudor Marcu a închiriat o locuință de serviciu pe strada Mihai Eminescu, în zona Centrală a Capitalei, iar apoi a cumpărat-o de la MApN la un preț subvenționat, de șase ori mai mic decât prețul pieței. Fratele lui Vadim era însă pensionat la momentul când a închiriat casa, și în această situație legea 562/2004 nu îi dădea dreptul să închirieze de la MApN o locuință de serviciu. Procurorii susțin că ordinul de repartizare și închiriere a fost dat, și în cazul său, de către gen. Traian Pigui, învinuit deja de abuz în serviciu în acest caz. La scurt timp după încheierea contractului de închiriere, Generalul Marcu Tudor a cumpărat subvenționat locuința, în ciuda faptului că actul de închiriere nu era legal încheiat, pentru că nu era militar activ, ci în rezervă, susțin procurorii.
Mai mulți generali de armată s-au prezentat ieri la DNA pentru a lua la cunoștință de acuzațiile procurorilor. Fostul șef al Marelui Stat Major, gen Mircea Chelaru, a declarat după vizita la DNA că a respectat legea, iar MApN avea la dispoziție organisme specializate care ”îl puteau trage de mânecă”. Mircea Chelaru a povestit jurnaliștilor că a locuit mult timp alături de soție și cei trei copii într-un apartament de două camere, și a luat decizia să cumpere o casă de la MApN când unul din copii a împlinit 21 de ani și i-a lăsat apartamentul de două camere.
?ê?£i generalii Sergiu Medar, Gheorghe Rotaru și Constantin Năstase au fost ieri la DNA, fiind încunoștiințați de începerea urmăririi penale. Medar este fostul șef al Direcției de Informații Militare și fost consilier al președintelui Traian Băsescu pe probleme de securitate. Generalul Gheorghe Rotaru a fost și el șeful Direcției de Informații a Armatei și consilierul lui Crin Antonescu, în perioada când președintele Băsescu a fost suspendat iar Antonescu a asigurat interimatul.
Marți, fostul ministru al apărării, Corneliu Dobrițoiu, a fost acuzat și el oficial de abuz în serviciu în acest caz, iar anterior și generalul Traian Pigui.
Mihai Niculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















