România este inclusă, alături de Bulgaria, Croația, Serbia, Muntenegru și Macedonia, în categoria democrațiilor semiconsolidate, relevă raportul 'Națiuni în tranziție 2013' elaborat de organizația neguvernamentală americană Freedom House, informează agenția de presă Hina, citată de Agerpres.
?óÔé¼?¿Freedom House notează țările analizate (din Europa Centrală și Eurasia) cu calificative de la 1 (cel mai ridicat nivel de progres democratic) la 7 (cel mai redus nivel de progres democratic) pe baza criteriilor: proces electoral, societate civilă, independența presei, guvernanță democratică națională, guvernanță democratică locală, cadru legislativ/independența justiției și corupție. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Potrivit raportului, România a înregistrat un 'scor democratic' de 3,5, care este media notelor 3 (proces electoral), 2,5 (societate civilă), 4,25 (independența presei), 4 (guvernanță democratică națională), 3 (guvernanță democratică locală), 3,75 (cadru legislativ/independența justiției) și 4 (corupție). ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Documentul arată că în Europa Centrală ''o reticență publică față de măsurile de austeritate nepopulare a destabilizat câteva guverne în anul 2012, testând durabilitatea instituțiilor democratice'', dar menționează că majoritatea statelor din regiune au fost capabile să răspundă presiunii ''fără abateri semnificative de la normele democratice''. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿În general, Slovenia, Estonia și Letonia au primit cele mai bune calificative în raport, în timp ce Belarus, Turkmenistan și Uzbekistan au înregistrat cele mai rele situații, mai arată raportul citat.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















