După fuga teroristului Omar Hayssam, multe capete au căzut din Parchetul General, însă după principiul "tot răul spre bine", declarațiile de avere ale unora dintre demisionari demonstrează că, în acest moment, câștigul lor este mult mai mare decât cel de dinaintea fugii sirianului.
Astfel, fostul procuror general al României, Ilie Botoș, era plătit în 2005 cu 82.000 lei, sumă la care se adăugau 29.000 lei indemnizație de la CSM. După demisie, Botoș a ajuns șef al Direcției legislație și asistență juridică la MApN. Pentru acest post, fostul procuror general este plătit cu 208.000 lei pe an, adică dublu față de ce câștiga în 2005, potrivit ultimei declarații de avere care nu a mai fost actualizată din decembrie 2007. Un alt "afectat" de fuga lui Hayssam a fost și procurorul Marcel Sâmpetru, adjunctul procurorului general al României. După plecarea lui Botoș, Sâmpetru a cerut CSM detașarea la Camera Deputaților pe postul de expert al Comisiei de Apărare, Ordinii Publice și Siguranței Naționale. După câteva luni, Sâmpetru a fost numit, prin ordin al ministrului de interne, Cristian David, adjunct al DGIPI. Astfel, fuga lui Omar Hayssam a fost benefică și în acest caz. Potrivit declarației de avere din 2006, prim-adjunctul Parchetului General câștiga 77.637 lei pe an, adică aproximariv 1.800 de euro pe lună la cursul actual. După ce a fost transferat la Interne, Marcel Sâmpetru a câștigat, în total, potrivit declarației de avere din 2008, 112.479 de lei anual.
Fostul șef al Serviciului de Informații Externe, Gheorghe Fulga, și-a prezentat și el demisia în iulie 2006, după fuga lui Omar Hayssam. După demisie, din primăvara anului 2007, a devenit președinte al Consiliului de Administrație al societății brașovene Pro Roman.
Radu Timofte a demisionat, în iulie 2006, din funcția de director al Serviciului Român de Informații (SRI). După demisie, Timofte și-a înființat o firmă de investigații și securitate, "Omega" SRL.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















