Home Actualitate Functionari ai Senatului, -documentati- intr-o operatiune de contraspionaj

Functionari ai Senatului, -documentati- intr-o operatiune de contraspionaj

DISTRIBUIŢI

– Doi consilieri ai Departamentului de relatii externe din cadrul Senatului Romaniei au fost supusi unor verificari specifice serviciilor secrete.

– O astfel de zona de activitate poate fi oricand considerata ca fiind periclitata de scurgeri de informatii.

– Sotul uneia dintre persoanele verificate este Valentin Ionescu, fost ministru al Privatizarii, in guvernul Cirobea, si acuza…-politie politica-.

– Surse demne de incredere ne-au declarat, ieri, ca unor astfel de verificari a mai fost supus si un consilier din cadrul Comisiei de control al Serviciului de Informatii Externe (SIE).

– Cunoscatorii muncii informative spun ca este vorba despre o operatiune de contraspionaj.

IGP si-l revendica pe misteriosul ofiter

Totul a plecat de la Valentin Ionescu, care a declarat, luni ca in prima decada a lunii iunie, un barbat care s-a legitimat drept politist a pus vecinilor sai de bloc diverse intrebari legate de situatia familiei sale. Printre altele, -politistul- ar fi vrut sa afle ce fel de persoane vin in vizita la fostul ministru al Privatizarii si daca printre acestea se numara si cetateni straini. In aceeasi perioada, o colega de-a sotiei sale era supusa unei verificari asemanatoare, cu deosebirea ca la scurt timp i s-a -spart- si casa, fara a i se fura nimic. Cele doua femei sunt consilieri in Departamentul de relatii externe din cadrul Senatului Romaniei. La fel s-a intamplat Seful Politiei Romane, gen. Florin Sandu, declara, in ziua in care Valentin Ionescu lansa acuzatia de -politie politica-, faptul ca persoana care ar fi pus intrebari despre sotia sa si despre o colega de-a acesteia, este ofiter in cadrul IGP si a facut verificari de rutina pentru protectia demnitarilor, intrucat atat sotia fostului ministru, cat si colega sa, Mihaela Draghici, lucreaza in cadrul Senatului, la Directia de Relatii Parlamentare Externe. In sustinerea sa generalul Sandu adauga ca astfel de verificari vizeaza cunoasterea mediilor si factorilor de risc ce ar putea aduce atingere vietii ori integritatii parlamentarilor romani. El mai sustinea ca spargerea locuintei familiei Mihaelei Draghici nu are nici o legatura cu verificarile facute de politist. Politia, care a fost informata despre acest eveniment, a inceput cercetarile in acest caz, mai preciza seful Politiei.

Potrivit unui comunicat al IGP, ofiterul de politie care a facut verificarile a dat dovada de lipsa de profesionalism si a fost retrogradat din functie si mutat la o alta formatiune.

Ceea ce nu se mentioneaza este de la care formatiune a fost transferat ofiterul respectiv. De altfel, despre acest ofiter sau unitatea la care ar lucra acesta nu se da nici un fel de informatii. Aceasta atitudine, in sprijinul careia se va invoca, probabil, secretul de serviciu, este cu atat mai importanta cu cat, veti vedea, intrebarile puse de ofiter in timpul verificarii nu are nici o legatura cu protectia demnitarilor. De altfel, persoanele verificate nici macar nu sunt demnitari, ci simpli functionari…

Verificari specifice operatiunilor de contraspionaj

Valentin Ionescu a incercat sa pozeze in victima politica, autopropulsandu-se in prim-plan. Insa, persoana vizata din familia sa este sotia sa care, in cadrul Departamentului de relatii externe din cadrul Senatuilui, se ocupa de relatiile bilaterale, Orientul Mijlociu si Asia . De altfel, chiar Valentin Ionescu marturisea ca presupusul politist ar fi vrut sa stie ce fel de persoane vin in vizita si daca printre acestea se numara si cetateni straini. Deci, verificarea nu avea nici o legatura cu persoana sa fosta ministeriala si nic cu ceea ce sustine IGP, referitor la protectia demnitarilor.

Celalalt consilier verificat este Mihaela Draghici, care, in cadrul aceluias departament al Senatului, se ocupa de spatiul Franta. Mihaela Draghici ne-a declarat ca in urma cu o luna, un barbat care s-a prezentat drept ofiter la Politia Capitalei a pus unei vecine care detine cartea de imobil intrebari care o vizau direct. Astfel, acesta ar fi vrut sa stie daca are afaceri cu cetateni francezi, daca are masina, daca este vizitata de straini si daca are firma.

In cazul sau, presupusul ofiter de Politie a spus vecinilor ca Politia a primit o sesizare la adresa acesteia si ca el a venit sa verifice aceasta plangere. Verificand la Sectia 12 si la Politia Capitalei pentru a vedea daca exista vreo reclamatie impotriva lor, familia Draghici a aflat ca cele invocate de ofiter erau un simplu pretext. Mai mult decat atat, sambata seara, locuinta familiei Draghici a fost sparta. Ajuns acasa de la serviciu, sotul acesteia a gasit usa larg deschisa si lumina de pe hol aprinsa. In ziua respectiva, Mihaela Draghici se afla la Strasbourg. Conform celor spuse de ea nu i-a disparut absolut nimic din casa, desi bijuteriile se aflau la vedere. Insa, apartamentul i-a fost scotocit centimetru cu centimetru. Chiar si cartile din biblioteca i-au fost rasfoite.

In ceea ce priveste motivul care ar sta in spatele unei astfel de actiuni, Mihaela Draghici crede ca este vorba despre o razbunare a cuiva din senat, deoarece intrebarile puse erau de genul punct ochit, punct lovit. Ipoteze…

Surse bine informate, din Senat, ne-au declarat, ieri, ca un alt consilier, dar din cadrul Comisiei de control al Serviciului de Informatii Externe (SIE), a fost supus unui aceluiasi gen de verificari.

-Investigatie- intr-un dosar aflat -in lucru-

Cunoscatorii muncii informative spun ca aceasta operatiune este un standard de contraspionaj. Modul in care s-a actionat indica o etapa preliminara, cea de -investigatie-, in dosarul care se afla -in lucru-. In opinia acestora, locul de munca a consilierilor vizati justifica orice astfel de actiune. Ba mai mult, prin amploarea sa, se considera ca pentru verificari s-au obtinut orice fel de mandate ar fi fost nevoie. Alfel ar fi fost prea riscant.

Faptul ca sotul Mihaelei Draghici a gasit usa apartamentului larg deschisa si luminaaprinsa, poate fi exoplicat prin aceea ca ofiterul sau ofiterii ar fi trebuit sa dispara de la fata locului pentru a nu fi surprinsi.

Asadar, in momentul de fata, toate firele duc catre o operatiune de contraspionaj si nicidecum catre -politie politica- sau protectie a unor parlamentari.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.