
În cadrul campaniei „Fii informat, nu abuzat!”, Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a realizat un ghid practic pentru consumatorii care vor să conteste facturile la energie și gaze naturale.
Demersul FACIAS vine în contextul în care foarte mulți români au primit facturi cu valori uriașe la energie și gaze și, ca în multe alte situații, consumatorii nu sunt protejați de instituțiile statului și se văd în postura de a-și rezolva singuri problemele.
Ghidul practic elaborat de FACIAS explică, într-o serie de pași simpli, ce pot face consumatorii în momentul în care primesc o factură nejustificat de mare, de la contestarea acesteia la ANRE și ANPC, până la contestarea în instanță.
Ghidul acoperă și situațiile speciale, cum este cea în care facturile mari apar după schimbarea contorului, dar și ultimele prevederi legale în ceea ce privește compensarea și plafonarea prețurilor la energie și gaze naturale.
„Facturile continuă să fie foarte mari. Ne supărăm, ne înfuriem, cerem socoteală, dar, dacă nu facem ceva practic, noi rămânem cu paguba, pentru că, în locul nostru, nu se va lupta altcineva. Cu cât sunt mai mulți consumatori care vor lupta pentru dreptul lor, cu atât mai mult atragem atenția și forțăm instituțiile statului să ia măsuri, să controleze și să îndrepte situația.”, transmite FACIAS.
Campania „Fii informat nu abuzat” are ca scop informarea cetățenilor cu privire la drepturile pe care le au în raport cu instituțiile statului, identificarea și soluționarea abuzurilor când acestea sunt comise, dar și cunoașterea organizațiilor/instituțiilor care le pot oferi suport în lupta cu astfel de abuzuri.
Prin această campanie, FACIAS urmărește și stimularea implicării civice a cetățenilor români, creșterea gradului de responsabilizare și implicare în problemele de interes național ce au ca obiect vătămarea drepturilor acestora de către instituțiile statului.
Ghidul privind instrumentele practice și utile pentru a contesta facturile de energie și gaze naturale poate fi accesat pe site-ul FACIAS.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















Intr-alta parta si Horia Constantinescu declara ca a aflat cum sunt furati romani la energie si gaze,acum si fundatia asta cica stie ea si ii invata ei pe batrani aia de peste 70 de ani cum sa faca,nu asa se face mai”inteligentilor”(intr-o tara care se crede civilizata)nu dati sfaturi cu luati masuri,dati amenzi sau cereti modificari la acea lege care le permite unora sau altora sa incarce facturi fara sa fie pedepsiti si amenzile sa fie mari si platite de omul care a scris factura cu de la el putere sau sefului de la care angajetatul a primit ordin sa scrie factura nu de societate.
Asa se face mai Horia Constantinescu,sefule, tu care seful Agentiei Nationale pentru Protectia Consumatorului pentru ca dasta esti platit de la bugetul de stat,nu sa spui:”uite eu stiu cum sunt tepuiti romani si gata”,la fapte se raspunde cu fapte ma nu cu vorbe,pentru ca unflarea facturilor este un fapt si verificati si cheltuiele care fac curentul si gazele atat de scumpe,la fondul de salariu ale societatile astora ma refer si la achizitii si cheltuieli,ia verifica ma Horica asa ca sa fii si tu mai informat despre ce se intampla in societatile astea,pentru ca romani firmele si consumatori casnici chiar vor sa auda lucrurile astea iar producatori de energie electrica si de gaze daca nu au nimic de ascuns pentru ca sunt oameni cinstiti si corecti nu au dece sa se sperie de controale,altfel stii cum este mai Horica,cand aud de controale astia incep cu”asta este un abuz al statului”de parca statul Roman este un prost care nu are voie sa ii tntrebe pe ei ce si cum nici macar cand fabrici se inchid si lasa o gramada de oameni pe drumuri sau cand o tara intreaga sufera,(despre romani care sau speriat atat de tare de facturile unflate ca au ajuns la spital sau care au murit nici nu mai pomenesc).