
Fostul șef al Inspectoratului de Stat în Construcții Adrian Balaban Grăjdan a fost trimis în judecată pentru favorizarea infractorului, fiind acuzat că în 2012 a trimis ICCJ o adresă prin care contesta existența unui prejudiciu în dosarul "Trofeul calității" și retrăgea instituția ca parte din cauză.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a lui Constantin Adrian Balaban Grăjdan, fost inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), pentru favorizare a infractorului, se arată într-un comunicat de presă de vineri al DNA.
Dosarul va fi judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanței, că la data de 22 mai 2012, Adrian Balaban Grăjdan, în calitate de inspector general al ISC, a emis către Înalta Curte de Casație și Justiție o adresă prin care inspectoratul contesta existența prejudiciului în dosarul "Trofeul calității", în care erau judecați Adrian Năstase, Irina Paula Jianu, Diana Gasparovici, Bogdan Popovici, Marina Ioana Popovici și Mihail Cristian Vasile.
"Inculpatul a emis această adresă la numai două zile de la numirea sa în funcție și înainte de preluarea efectivă a atribuțiilor specifice funcției de inspector general al ISC. De asemenea, documentul a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale, a normelor interne privind circuitul documentelor și într-un sens contrar intereselor legitime ale ISC", au scris procurorii în documentul citat.
Procurorii au mai arătat că Adrian Balaban Grăjdan "a premeditat săvârșirea infracțiunii, deoarece primele ordine emise de acesta în calitatea sa de inspector general al ISC vizau exclusiv facilitarea transmiterii către instanță a acestei adrese prin care îi favoriza pe inculpații judecați de instanța supremă".
În documentul semnat de Balaban Grăjdan și depus la dosarul "Trofeul calității", aflat în faza de judecare a recursului la Completul de cinci judecători, se arăta că ISC nu ar fi înregistrat niciun prejudiciu financiar-contabil și nu s-ar fi putut constitui parte civilă în procesul penal. Acesta invoca în sprijinul afirmațiilor făcute, printre altele, un Raport al Curții de Conturi pentru anul 2004 care nu există.
În dosarul Trofeul calității", un complet de trei judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție dispusese, în 30 ianuarie 2012, obligarea lui Adrian Năstase, Irinei Paul Jianu, Dianei Gasparovici și soților Ioana și Bogdan Popovici, în solidar cu SC Eurografica SRL, la plata sumei de 3.337.452,5 lei, reprezentând civile către ISC.
Totodată, prin aceeași decizie a instanței, Irina Paula Jianu, Diana Gasparovici și soții Popovici, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A Rond SRL, și Mihai Cristian Vasile, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Eurografica SRL, au fost obligați să plătească ISC despăgubiri civile de 3.143.931,9 lei.
Procurorii susțin că, în aceste condiții, adresa emisă de Balaban Grăjdan crea premisele administrării de probe suplimentare și venea în sprijinul apărării inculpaților din dosarul "Trofeul calității".
"Efectele acestui document au fost înlăturate ca urmare a adresei de revenire transmisă de către ISC", au mai arătat procurorii în documentul citat.
În 20 iunie 2012, Completul de cinci judecători al instanței supreme a dispus condamnarea inculpaților din dosarul "Trofeul calității" și obligarea acestora la plata de despăgubiri civile către ISC în cuantumul sumelor stabilite prin decizia din 30 ianuarie.
În 18 martie, Adrian Năstase a fost eliberat din penitenciar, după ce Tribunalul București a admis cererea lui de eliberare condiționată în dosarul "Trofeul calității", în care fusese condamnat la doi ani de închisoare cu executare.
Judecătoria Sectorului 1 a admis în 1 februarie cererea Inspectoratului de Stat în Construcții de încuviințare a executării silite a lui Adrian Năstase cu peste 3,3 milioane de lei din prejudiciul total din dosarul "Trofeul calității", decizia fiind definitivă.
Adrian Năstase a notificat, în 7 februarie, prin intermediul avocaților, Inspectoratul de Stat în Construcții cu privire la faptul că va plăti 760.000 de euro din prejudiciul calculat în dosarul "Trofeul calității", declara atunci avocatul acestuia, Ion Cazacu. Cazacu arăta că Năstase este pregătit în orice moment să achite cei peste 3,3 milioane de lei Inspectoratului de Stat în Construcții, dar instituția nu a dat contul în care să fie virați acești bani.
Ulterior, în 14 februarie, avocatul Ion Cazacu declara că ISC a transmis un număr de cont în care fostul premier să depună cei peste 3,3 milioane de lei.
În 23 aprilie, Adrian Năstase a dat în judecată Inspectoratul de Stat în Construcții pentru că ar fi denaturat realitatea prin faptul că nu a arătat într-un comunicat de presă din 13 februarie și că instituția a refuzat să primească banii stabiliți de instanță ca parte a sa din prejudiciul stabilit în dosarul "Trofeul calității".
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















