Controversatul om de afaceri brasovean Dan Mihai Tartaga nu s-a prezentat, ieri, la Tribunalul Brasov, unde avea termen de judecata in dosarul privind privatizarea Fabricii de Zahar Bod, deoarece, in loc sa fie citat la domiciliu, a fost citat la Penitenciarul Jilava. Dan Mihai Tartaga – implicat, in 1999, intr-un accident rutier soldat cu moartea a doua persoane si condamnat la trei ani si sase luni inchisoare pentru ucidere din culpa – a fost eliberat vineri din Penitenciarul Jilava, ca urmare a punerii in aplicare a Legii gratierii.
In acelasi proces privind privatizarea Fabricii de Zahar Bod, la un termen anterior, Dan Tartaga a fost citat la Penitenciarul Codlea, desi fusese transferat la Jilava. Avand in vedere larga mediatizare a cazului, este greu de grezut ca angajatii Tribunalului Brasov n-au stiut unde sa-l citeze pe miliardar.
Tartaga a fost trimis in judecata in data de 25 aprilie, de procurorii Parchetului Curtii Supreme de Justitie pentru fals in declaratii, uz de fals, instigare la fals intelectual, inselaciune, folosire cu rea-credinta a creditului societatii. Potrivit anchetatorilor, in cursul anului 1998, in calitate de reprezentant al SC Darcom SRL Brasov, miliardarul brasovean ar fi participat la licitatia pentru achizitionarea pachetului majoritar de actiuni de la Fabrica de Zahar Bod SA, ocazie cu care ar fi folosit un certificat fiscal in care se atesta – in mod nereal – ca societatea pe care o reprezenta nu avea credite nerambursate catre bugetul de stat.
Procurorii sustin ca, in vederea achizitionarii acestui pachet de actiuni, Tartaga ar fi solicitat si obtinut de la Banca Agricola – sucursala Brasov – un credit in valoare de 12 miliarde de lei, cu dobanda subventionata. Dan Tartaga este acuzat ca pentru a intra in posesia acestei sume ar fi folosit acte ce atestau, in mod fals, incheierea a 663 de contracte de arendare pentru terenuri din judetul Brasov (in comunele Feldioara, Bod si Ghimbav).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















