
În toamna lui 2010, sticla ecranelor noastre a fost invadată de un personaj dubios capabil să atingă recorduri mondiale în materie de grevă a foamei și să stârnească compasiune. Foarte puțini s-au gândit atunci că acest lucru poate fi manipulare ordinară marca „Felix” Voiculescu, așa cum presta în vremurile sale bune, pe când își turna familia la Securitate. Evident, ca să mănânce și el o pâine după cum singur declara în urmă cu câțiva ani la ieșirea din sediul CNSAS. Numai că la circa doi ani de zile distanță, adevărul despre „eroina grevistă a Antenelor” iese la iveală. Învățătoarea Cristiana Anghel, care în 2010 a stat 70 de zile în greva foamei și care candidează la parlamentare în Dolj din partea PC, a avut, în cel mai recent an fiscal încheiat, venituri de aproximativ 3.000 de Euro de la SC Antena 3 SA. Sutele de emisiuni și transmisii live făcute de reporterii Antenelor și din platoul de „domnului” Gâdea s-au dovedit doar un teatru ieftin. Felix a reușit astfel să demonizeze un întreg sistem, insistând pe categoria socială profesorală care prin extensie se răsfrânge asupra părinților care au copii la școala. O importantă masă votantă care nu putea fi abandonată de Felix Voiculescu și care a fost păcălită din nou de butaforiile fostului turnător. Dovada manipulărilor lui Felix a venit ieri când învățătoarea Anghel a fost nevoită să-și prezinte bilanțul fiscal cu ocazia candidaturii sale în Parlament. Aici, surpriză! Grevistă demnă de Cartea Recordurilor cu cele 70 de zile de înfometare nu a realizat acest lucru tocmai pe stomacul gol. Ci pe câteva mii de euro bune venite din visteria Antenelor. Culmea, acea televiziune care a și inventat-o pe simpla educatoare de provincie care a înfrânt sistemul ticăloșit.
Planuri parlamentare
O imagine cultivată abil în laboratoarele televizate din Băneasa și care acum vrea să atingă maturitatea în Parlamentul României. Încă o sămânță pe care Felix vrea să o planteze în forul care ar trebui să-i servească interesele pentru încă patru ani. În declarația sa de avere pe care a trebuit să o depună la Biroul Electoral Central, învățătoarea grevistă s-a dovedit a fi o femeie nu chiar atât de amărâtă cum se plângea seara în emisiunile tonomatele anteniste. Cu un apartament de 80 de metri, mașină Audi A4 la scară și un venit de aproape 1.000 de euro lunar din salariul să de învățătoare și pensia soțului de la Ministerul de Interne, „grevista” Cristina Anghel nu făcea deloc foamea la ea în Caracal. Bașca, pentru tot travaliul televizat Felix i-a mai umplut conturile cu circa 13.613 lei, echivalentul a 3.000 de euro de la SC Antena 3 SA din drepturi de proprietate intelectuală. Evident, o formă de plată mascată pentru serviciile aduse lui Felix, această fiind o formă de plată uzitată în general pentru plata jurnaliștilor. Ea mai notează în declarația de avere veniturile obținute de soț, adică 28.723 de lei, pensie militară de la MAI. Pe lângă o stare materială poate mai mult decât decentă, „actrița” Antenelor își dorește acum și o cariera politică. Acesta va candida pentru un post de senator în Colegiul 1 Senat, care cuprinde municipiul Craiova și câteva comune învecinate și îi va avea contracandidați pe fostul primar al Craiovei Antonie Solomon (PP-DD) și pe fostul viceprimar al municipiului reședință de județ Mărinică Dincă (ARD). „Săraca” grevistă-senatoare ar putea merge de mână cu Ghișe în viitorul apropiat în fața Cotrocenilor pentru a protesta.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















