
Guvernul își angajează răspunderea în fața Parlamentului, astăzi, pentru legea de uniformizare a salariilor din învățămånt, în anul 2011, precum și pentru Codul de dialog social. Astăzi, de la ora 11.00, Executivul se reunește în ședință pentru a se pronunța asupra eventualelor amendamente transmise de parlamentari la cele două proiecte de lege, urmånd ca de la ora 16.00 premierul Emil Boc să se prezinte în fața Camerelor reunite ale Legislativului pentru asumarea răspunderii pe actele normative. Viitorul Cod de dialog social, elaborat de Ministerul Muncii, va reuni reglementările privind patronatele, sindicatele, dialogul social, conflictele colective de muncă, organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social.
Potrivit noilor prevederi, se desființează contractul colectiv de muncă la nivel național și se semnează contracte colective sectoriale doar la nivel de ramură. Proiectul mai interzice expres negocierea unor drepturi materiale care să excedeze bugetul de venituri și cheltuieli alocat pentru instituția respectivă. De asemenea, sindicatele urmează să devină reprezentative doar dacă au înscriși ca membri cel puțin 50% plus unu din totalul angajaților unității respective. În legislația actuală, sindicatele pot negocia în mod automat contractul colectiv de muncă pe unitate dacă au în componență cel puțin o treime din numărul salariaților.
Greviști pe banii lor
Funcționarul care intră în grevă nu va mai fi, ca pånă în acum, salarizat pentru acea perioadă, potrivit unei alte prevederi a proiectului de Cod de dialog social. În schimb, acestuia i se vor recunoaște asigurările de sănătate.
Codul de dialog social mai prevede ca Guvernul să se retragă din Consiliul Economic și Social, dar să numească reprezentanți ai societății civile în CES.
Noile prevederi au fost intens contestate de sindicate, care au solicitat Guvernului să-și retragă proiectul de lege.
Fără eforturi bugetare suplimentare
Celălalt proiect de lege care urmează să fie adoptat prin angajarea răspunderii Executivului, privind salarizarea cadrelor didactice, urmărește să stopeze în anul 2011 majorarea cu 33,4% a salariilor din învățămåntul preuniversitar.
Măsura este luată de Guvern pentru a contracara deciziile judecătorești prin care a fost dispusă reîncadrarea dascălilor, începånd cu anul 2010, luånd în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009, rezultate din aplicarea Legii 221/2008, privind majorarea salariilor cu 50%. Astfel, salariații din învățămånt vor fi remunerați conform anexelor proiectului de lege, care prevede salarii brute pornind de la 670 de lei pe lună – minimum pe economie – aferente posturilor de profesor, învățător, educator, maistru-instructor, cu studii medii și vechime în muncă de pånă la 10 ani.
Salariul brut de încadrare maxim, în învățămåntul preuniversitar, ajunge la 1.894 de lei pentru un profesor cu studii superioare de lungă durată, cu grad didactic I și vechime de peste 40 de ani, potrivit anexei la proiectul de lege.
Prin aplicarea legii, toate cadrele didactice vor primi, în anul 2011, un salariu calculat la nivelul de dinainte de Legea 221/2008 privind majorarea cu 50%, la care se adaugă 17% – dispusă printr-o ordonanță a Guvernului Tăriceanu prin care se limitează majorarea votată de Parlament de 50%. Cuantumului rezultat astfel i se aplică diminuarea cu 25% dispusă de Guvernul Boc în iulie 2010, după care se aplică o majorare cu 15% la venitul brut, acordată tuturor bugetarilor, începånd cu ianuarie 2011.
Conform Guvernului, dacă nu se adoptă proiectul de lege privind uniformizarea salariilor profesorilor, Executivul este obligat la un efort bugetar suplimentar de 500 de milioane de euro în acest an.
Actul normativ nu intervine în cazul drepturilor cåștigate în instanță de profesori, anterioare legii de plafonare, însă acestea vor fi eșalonate în perioada 2012-2014, printr-o ordonanță de urgență. Șeful Executivului, Emil Boc, a susținut că 95% dintre cadrele didactice nu vor fi afectate de noua lege, întrucåt acestea nu cåștigaseră în instanță drepturile pe care le blochează actul normativ pentru care Guvernul își angajează răspunderea.
Proiectul de lege îi amenință inclusiv cu sancțiuni penale pe ordonatorii de credite care nu aplică grilele de salarizare stabilite de Guvern.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















