Home Actualitate Guvernul nu vrea să dea medicamente gratuite persoanelor sărace

Guvernul nu vrea să dea medicamente gratuite persoanelor sărace

DISTRIBUIŢI

Propunerea legislativă privind eliberarea gratuită a medicamentelor care costă sub 10 lei pentru persoanele cu venituri sub salariul minim pe economie a fost avizată nefavorabil de către Guvern, conform unui comunicat transmis de Executiv.
Propunerea legislativă a fost înaintată de senatorul PDL Alin Tișe.
Proiectul prevede ca persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, care realizează venituri sub salariul minim pe economie, să beneficieze, pe bază de prescripție medicală eliberată de medicii de familie și de către medicii specialiști, de o compensare în procent de 100% pentru medicamentele al căror preț de referință nu depășește 10 lei/ambalaj.
Din categoria beneficiarilor se propune să facă parte și copiii în vârstă de până la 18 ani, tinerii cu vârste între 18-26 ani dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni, precum și ucenicii, studenții care nu realizează venituri din muncă mai mari decât salariul minim pe economie și persoanele aflate în șomaj.
Inițiatorul apreciază că aproximativ 10 milioane de români ar beneficia de această facilitate.
Propunerea este motivată, în nota de fundamentare, prin puterea de cumpărare tot mai scăzută pentru persoanele cu venituri mici, ceea ce le restricționează sau îngreunează accesul la tratamente care să le vindece sau amelioreze starea de sănătate, existând posibilitatea ca mai mulți producători să coboare prețul la medicamente sub 10 lei pentru a beneficia de această prevedere legală de compensare de către stat și să își optimizeze cifra de afaceri.
Ca surse pentru compensare sunt indicate fonduri bugetare, tichetul moderator de sănătate, taxa de claw-back aplicată producătorilor de medicamente și economiile realizate prin conceperea de cître Ministerul Sănătății a unei liste negative de servicii medicale.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.