
După ce a făcut o serie de gafe în chestiunea așa-zisului Ținut Secuiesc, executivul a decis în sfârșit modificarea propriei hotărâri privind stabilirea stemei comunei Ilieni, din județul Covasna, după ce parlamentarul Alexandru Cordoș a reclamat că prin stema inițială s-ar fi recunoscut oficial așa-numitul Ținut Secuiesc, au declarat surse oficiale, citate de Mediafax. Modificarea a fost efectuată printr-o altă hotărâre de guvern, aprobată în ședința de miercuri seară. „Este o hotărâre care «repară» acea referință la Ținutul Secuiesc. A fost eliminată acea referire“, au arătat sursele. Astfel, a fost eliminată sintagma „Ținutul Secuiesc“ din descrierea stemei publicată într-o hotărâre de guvern din anul 2010. Stema cuprinde elemente heraldice medievale referitoare la vechiul Ținut Secuiesc din Evul Mediu: borna de hotar, argintie, deasupra căreia sunt două săbii încrucișate, argintii, cu mânerul și garda de aur. Săbiile sunt flancate de un soare și de o semilună. „Borna de hotar semnifică faptul că localitatea se află la granița dintre Ținutul Secuiesc și Țara Bârsei. Soarele și semiluna simbolizează așezarea comunei către partea secuiască“, se menționa în hotărârea de guvern din aprilie 2010.
Prostie cu cântec
În data de 16 iunie, purtătorul de cuvânt al Departamentelor PSD, Olguța Vasilescu, reclama că executivul recunoaște Ținutul Secuiesc, prin HG 402/21 aprilie 2010 privind aprobarea stemei comunei Ilieni din județul Covasna, semnată de premierul Emil Boc și contrasemnată de Vasile Blaga, ministru al administrației și internelor la acea vreme. „Până acum s-a spus că nu are dreptul Ținutul Secuiesc să-și deschidă o reprezentanță (la Bruxelles – n.r.) din moment ce niciun document oficial al României nu recunoaște această entitate administrativă. Iată că Guvernul României o recunoaște pe ușa din dos, în anexa numărul doi, la descrierea semnificațiilor elementelor însumate ale stemei comunei Ilieni din județul Covasna“, a afirmat Olguța Vasilescu, în cadrul unei conferințe de presă.
Senatorul PSD a spus că în HG se precizează faptul că „borna de hotar semnifică faptul că localitatea se află la granița dintre Ținutul Secuiesc și Țara Bârsei“. „Este o chestiune de o gravitate excepțională care a fost atacată în contencios administrativ de către Forumul Civic al Românilor din Harghita și Covasna. Curtea de Apel Brașov a dat dreptate Forumului Civic și a anulat această hotarâre de guvern. Ce credeți că a făcut Guvernul României? A făcut recurs, ca să fie clar pentru toată lumea cine recunoaște Ținutul Secuiesc“, a conchis Olguța Vasilescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















