Home Actualitate Guvernul transformă amenzile contravenționale în amenzi penale

Guvernul transformă amenzile contravenționale în amenzi penale

DISTRIBUIŢI
APADOR-CH cere Guvernului să renunțe la propunerea de modificare a Codului administrativ, care prevede transformarea amenzilor contravenționale neplătite în amenzi penale. Potrivit proiectului pe care Guvernul vrea să-și asume răspunderea la finalul acestei luni, neplata unei amenzi contravenționale timp de 12 luni ar permite instanței să dispună fie muncă în folosul comunității, fie aplicarea unei amenzi penale.

APADOR-CH atrage atenția că amenda penală este o sancțiune specifică dreptului penal și poate fi aplicată exclusiv pentru săvârșirea unei infracțiuni, nu a unei contravenții. În prezent, legislația română nu califică neplata unei amenzi contravenționale drept infracțiune, iar transformarea unei datorii într-o sancțiune penală contravine principiilor fundamentale ale dreptului penal.

Prin această modificare, Guvernul ar încălca prevederile Codului penal și ale Constituției. APADOR-CH consideră că soluția propusă creează artificial noi „infractori” și solicită eliminarea acestei prevederi din proiectul de act normativ aflat momentan în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Dezvoltării.

„Întrucât dezbaterea publică durează până la 23 ianuarie, iar propunerile trebuie transmise în format tabelar, ca mai jos, vă încurajăm să transmiteți și voi pe adresa: [email protected] poziția APADOR-CH, prin preluarea tabelul transmis de noi”, scrie APADO-CH în comunicatul său:

Nr. crt. Nr. articol Textul propus de autoritatea inițiatoare Conținut propunere/sugestie/opinie Argumentarea propunerii/sugestiei
1 Art. IX din proiect  Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor se modifică și se completează după cum urmează:(…)4. La articolul 28, după alineatul (3) se introduc cinci noi alineate, alin. (4)-(8), cu următorul cuprins: (…)

(7) Dacă în termen de 12 luni de la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, amenda nu a fost achitată, organul fiscal local transmite procesul verbal de constatare a contravenției la judecătoria de pe raza căreia își are domiciliul contravenientul pentru ca instanța să dispună:

a) transformarea în muncă în folosul comunității;

b) transformarea în amendă penală, cu termen de plată 60 de zile.

 

 

 Eliminarea literei b) de la art. 28 al. 7 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor Amenda penala este o sancțiune penala, care nu poate fi aplicata decât pentru săvârșirea unei infracțiuni, nu si pentru săvârșirea unei contravenții. Deocamdată, nu  este prevăzută in nicio lege o infracțiune care sa constea in neachitarea amenzii contravenționale in termen de 12 luni de la data comunicări procesului-verbal de constatare a contravenției.  Practic, e foarte greu de acceptat ca simpla neplata unei datorii sa constituie infracțiune (exista o excepție, in art. 6/1 din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, care prevede ca este infracțiune fapta de reținere și neplată a anumitor impozite și contribuții – dar, in acel caz, infracțiunea este prevăzută într-o anumita lege; in cazul fata, in nicio lege nu se prevede ca e infracțiune neplata amenzii contravenționale intr-un anumit termen.). Doar daca era prevăzută in lege o astfel de infracțiune, se putea stipula aplicarea unei  amenzi penale.Ca atare, nu se pot prevedea sancțiuni penale (inclusiv amenda penala) pentru comiterea unor contravenții, adică pentru fapte care nu sunt prevăzute de lege ca fiind infracțiuni.

Potrivit art. 1 si 2 din Codul penal, nicio persoană nu poate fi sancționată penal (inclusiv prin aplicarea unei amenzi penale) pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală, ca infracțiune, la data când a fost săvârșită.

In concluzie, prin introducerea acelui text, care prevede posibilitatea sancționării penale (prin amenda penala) a unei fapte care nu e prevăzută de lege ca fiind infracțiune sunt încălcate art. 1 si 2 din Codul penal si, astfel, este încălcat art. 1 al. 5 din Constituție.

 

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info