
Un hacker român, suporter al echipei CFR Cluj, a fost reținut de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) după ce s-a logat de pe diferite IP-uri pe site-ul de vânzări bilete al echipei CFR Cluj, de unde a achiziționat mai multe bilete utilizând serii de carduri emise de instituții bancare din SUA, care nu îi aparțineau. Procurorii au aflat că în perioada 10 aprilie-13 mai, hackerul a introdus date nereale într-un sistem informatic, „în vederea obținerii unui beneficiu“. Astfel, anchetatorii susțin că Otniel Todoran s-a logat de pe diferite IP-uri pe site-ul www.bilete.cfr1907.ro, site-ul de vânzări de bilete on-line al echipei CFR Cluj, și a efectuat mai multe tranzacții, cumpărând bilete la meciurile echipei de fotbal CFR Cluj. Numai că sus-numitul a utilizat serii de carduri emise de instituții bancare din SUA, care nu îi aparțineau. Hackerul microbist a fost prins în flagrant ieri, când primea biletele comandate prin intermediul firmei de curierat. Drept urmare, procurorii DIICOT au decis să emită pe numele hackerului microbist, Otniel Todoran, un mandat de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind acuzat de fraudă informatică, potrivit unui comunicat al instituției. De asemenea, anchetatorii au hotărât să-l prezinte pe Todoran în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Cercetările în cazul lui Todoran au fost făcute de DIICOT împreună cu ofițeri de poliție din cadrul Biroului de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Cluj.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















