Home Actualitate -Halta- Romania

-Halta- Romania

DISTRIBUIŢI

Includerea Romaniei in randul statelor candidate la Uniunea Europeana a adus tara noastra pe harta rutelor de imigratie ilegala. Potrivit Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, in 2002 au fost descoperiti peste 2.000 de straini care au trecut ilegal frontiera si peste 500 care au incercat sa iasa fraudulos din tara. Cele mai multe intrari ale imigrantilor pe teritoriul romanesc s-au facut dinspre Bulgaria – 49,5% si Republica Moldova – 40,3%. Din strainii care au intrat ilegal in tara, mai mult de jumatate au solicitat azil, dar nu pentru ca ar fi dorit sa se stabileasca aici, ci doar pentru a mari durata sederii si a avea mai mult timp pentru a-si pregati plecarea spre Vest.

Irakienii, pe primul loc in topul solicitantilor de azil

Statisticile realizate de catre Politia de Frontiera arata ca Romania este doar o -halta- pe traseul migratiei ilegale catre Europa de Vest, aproximativ 83% din solicitantii statutului de refugiat fiind descoperiti incercand sa iasa ilegal din tara in perioada in care dosarele lor erau analizate. In cursul anului 2002, cei mai multi migranti au provenit din Irak – 351, India – 127, China – 89, Bangladesh – 65, Sudan – 45, Iran – 40, Turcia – 38, Somalia – 34, Afganistan – 33, Pakistan – 31, Palestina – 20, Congo – 14, Nigeria – 10, Iordania – 11, in timp ce in 2001 in topul tarilor de unde proveneau migrantii se afla Afganistan, Irak, Somalia, India si Pakistan.

Anul trecut, cele mai multe intrari ilegale au fost la frontiera de sud – 373, cu 68% mai putin fata de anul 2001, migrantii folosind ruta Turcia – Bulgaria – Romania. La frontiera de est s-au produs 255 de treceri ilegale, cu 59,9% mai putin decat in cele 12 luni ale anului 2001, migrantii folosind ruta Federatia Rusa – Ucraina – Moldova – Romania. Conform IGPF, majoritatea migrantilor utilizeaza, ca persoane de contact pe teritoriul Romaniei, alti cetateni care sunt in procedura de acordare a statutului de azilant sau care sunt actionari la societati comerciale din Romania. De asemenea, unele fundatii care desfasoara activitati privind asistenta in domeniul acordarii statutului de azilant sunt implicate si in actiuni ilicite pe linia migratiei ilegale.

Mai bine azilant, decat turist

Paradoxal, cei care intra ilegal in tara par favorizati in fata turistilor. Cei care trec ilegal frontiera si sunt prinsi de autoritati sunt acuzati de trecere frauduloasa, insa, daca pe parcursul cercetarii penale cer statului roman acordarea statutului de refugiat sau de azilant, ei sunt transferati in centrele de refugiati, unde au cazare asigurata si primesc hrana pe banii autoritatilor.

-Vechea lege care facea referire la refugiati preciza ca de acest statut pot beneficia numai cei care se prezentau in punctele de trecere a frontierei, iar cei care treceau ilegal erau exclusi din start. In prezent, potrivit noilor reglementari, daca pe parcursul cercetarilor acesta solicita acordarea statutului de refugiat, urmarirea penala inceteaza, iar persoana in cauza este transferata intr-un centru de refugiati pana la solutionarea cererii-, precizeaza subcomisarul Elena Burlacu, din cadrul Politiei de Frontiera. Toate cheltuielile de intretinere a asa-zisilor refugiati sunt suportate de statul roman si sunt recuperate numai daca respectivii fugari primesc statutul de azilant si sunt incadrati in munca in Romania.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.