Home Actualitate Haos in site-urile -performante- ale Tribunalului Bucuresti

Haos in site-urile -performante- ale Tribunalului Bucuresti

DISTRIBUIŢI

-Sistem informatic performant-, este unul din sloganurile care apar imediat ce deschizi site-ul Tribunalului Bucureşti. Însă acest sistem -performant- lasă mult de dorit! Şi acest lucru în contextul în care justiţiabilii, de două săptămâni de zile au parte de liste de şedinţe afişate -în dorul lelii-. Respectiv, contribuabilii au parte numai de câteva liste din fiecare secţie (civil, comercial, contencios), nu prea multe că strică ochii, iar secţiile de penal lipsesc cu desăvârşire. În totală necunoştinţă de cauză, vicepreşedinta Tribunalului, Laura Andrei a declarat mirată pentru ziarul -Curentul- că habar nu are că aceste liste de şedinţe, care ar trebui să facă într-un fel sau altul procesul de justiţie mai transparent, nu sunt afişate cum trebuie sau deloc. Situaţia nu e mai roz nici la Curtea de Apel Bucureşti, unde, după ce omul de rând trebuie să intre prin mai multe ferestre de internet, pentru a afla ce-l interesează, acesta descoperă cu stupoare că nu sunt afişate toate rezoluţiile date de judecători la diferitele termene ale unui proces. Iar un exemplu -inovator- îl reprezintă dosarul de terorism al lui Hayssam, în care sunt afişate doar câteva rezoluţii, dintre care penultima datează din aprilie 2006, iar ultima din martie anul acesta, deşi între timp multe termene au trecut şi multe rezoluţii s-au dat. Vina în acest sens, după cum ne-a declarat, Mihaela Luca, şeful departamentului informatic al Curţii, o are grefierul de şedinţă care nu consemnează şi pe internet rezoluţia judecătorului.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.