
Procesul de vânzare a CFR Marfă, companie strategică a României, a fost blocat pe ultima sută de metri, în ședința CSAT, evitându-se astfel o nouă privatizare gen Oltchim, în care guvernul Ponta pare să se fi specializat. Anunțul privind întreruperea procedurii de vânzare a CFR Marfă a fost făcut de către secretarul general adjunct al Ministerului Transporturilor, Horațiu Buzatu care, pe un ton voit superior ne-a anunțat că „Avem de-a face cu incapacitatea instituțiilor statului de a răspunde provocărilor și necesităților momentului“, ca și cum CSAT ar fi fost obligat să avizeze privatizarea unei companii strategice a României fără să analizeze în profunzime condițiile în care se face această vânzare.
Buzatu a precizat că ministrul Transporturilor s-a prezentat la ultima ședință CSAT cu proiectul de hotărâre de guvern pentru aprobarea strategiei de privatizare a CFR Marfă, dar nu a primit avizul necesar. Proiectul avea avizul ministerele Finanțelor, al Administrației și Internelor, al Apărării Naționale, al Justiției și al Consiliului Concurenței.
„Ultimul aviz trebuia să sosească din partea CSAT (…) Ne-a venit un comunicat de presă în care am fost informați că membrii CSAT au fost informați“, a spus Buzatu, menționând că din punctul de vedere al ministerului ar fi fost foarte important să afle ce reproșuri există „la concret“ din partea CSAT.
Din păcate, Ministerul Transporturilor nu putea să afle concret ce se reproșează strategiei de privatizare a CFR Marfă, întrucât titularul acestui portofoliul, liberalul Ovidiu Silaghi, personaj celebru doar prin gama de nuanțe folosită la vopsirea podoabei capilare, scria pe facebook, potrivit presei, chiar în timpul ședinței CSAT, „Plictiseală“, asta după ce folosise opțiunea „chek-in“, prin care s-a localizat la Palatul Cotroceni, pentru a se da mare în fața prietenilor săi virtuali . Neavând probabil argumente sau cunoștințele necesare pentru a susține strategia de privatizare a CFR Marfă pe care venise să o prezinte în fața CSAT, în calitate de invitat, Silaghi nu a făcut altceva decât să converseze pe facebook cu prietenii săi, dând chiar like unuia care-i sugera o ședință în aer liber, având în vedere vremea frumoasă de afară, ca un pițiponc veritabil. În aceste condiții, în care ministrul s-a plictisit de moarte la ședința CSAT, cine ar mai fi putut susține strategia de privatizare a CFR Marfă? Poate, premierul Ponta , în calitate de șef al guvernului, dacă nu ar fi părăsit ședința după o jumătate de oră, pentru a demonstra că nu poate coabita cu președintele nici măcar la nivelul CSAT.
Guvernul a redus taxa de participare la licitația pentru CFR Marfă de la 3 milioane de euro la 20 000 de euro
Deși Horațiu Buzatu vorbea cu morgă despre „incapacitatea instituțiilor statului“ care nu înțeleg necesitatea privatizării CFR Marfă, subalternul lui Silaghi a omis un lucru extrem de important din declarația sa publică: schimbarea de către guvern , pe ultima sută de metri, a strategiei de privatizare a CFR Marfă, în sensul relaxării condițiilor de vânzare. Noul proiect , adoptat de guvern pe 24 septembrie, în plin scandal pe marginea privatizării Oltchim, relaxează semnificativ condițiile impuse eventualilor investitori la CFR Marfa în ceea ce privește cuantumul garanției și al taxei de participare la licitația de privatizare, cum a procedat și în cazul combinatului vâlcean.
Astfel, strategia de privatizare a CFR Marfa, din data de 24 septembrie, prezentată și în ședința CSAT, impune o garanție de participare cuprinsă între 3% și 20% din valoarea nominală a pachetului de acțiuni și o taxă de participare în sumă fixă de doar 20.000 euro. Nici ministrul Silaghi, nici subordonatul său Buzatu, nu au explicat motivul pentru care guvernul Ponta a redus taxa de participare la licitație de la 2,9 milioane de euro, cât era stabilită prin vechea strategie de privatizare, la 20 000 de euro cât prevede actualul proiect prezentat și în CSAT.
În proiectul de strategie aflat încă pe site-ul ministerului de resort, din data de 11 septembrie, este prevazut ca garanția de participare la licitație care va fi impusă investitorilor interesați va reprezenta 20% din valoarea nominala a pachetului de acțiuni scos la vânzare (52,7 milioane lei), iar taxa de participare la licitație pentru fiecare investitor/grup de investitori se va ridica la 5% (13,1 milioane lei, respectiv 2,9 milioane euro) din valoarea nominala a pachetului de acțiuni.
Valoarea nominală a întregului pachet de acțiuni deținut de stat la CFR Marfa și oferit spre vânzare se cifrează la 263,9 milioane lei.
Așa cum limpede se poate observa, guvernul Ponta nu s-a ars suficient cu privatizarea Oltchim și vrea un simulacru de privatizare urmat de un eșec de proporții și mai mari în cazul CFR Marfă. Astfel, cabinetul Ponta a aprobat nu numai scăderea taxei de participare la licitație de la circa 3 milioane de euro la 20 000 de euro ci și reducerea garanției de participare de la circa 13 milioane de euro la aproape 2 milioane de euro. Cu alte cuvinte, guvernul Ponta face o invitație pentru a participa la privatizarea CFR Marfă tuturor celor care dispun de circa 2 milioane de euro, bani necesari pentru garanție și pentru taxa de participare. ?ê?£i aici vorbim de o companie strategică, a cărei privatizare trebuie aprobată în CSAT. Cu siguranță, clanurile de țigani din Sintești, specializate în comerțul cu fier vechi, vor putea face rost de suma stabilită de cabinetul Ponta, pentru ca ulterior să ducă la topit șinele de tren, vagoanele etc.
Această strategie făcută pe picior și după câte se pare respinsă în CSAT, întrucât acolo deciziile trebuie luate prin consens, pare croită pentru a pune sub semnul întrebării orice privatizare serioasă din România, în condițiile în care guvernul și-a asumat în angajamentele față de FMI și Comisia Europeană că va privatiza în acest an obiective economice importante, precum Oltchim, CFR Marfă și Tarom.
Silaghi-ministrul „cod roșu“
Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, nu este la prima sa ieșire în decor. El a devenit celebru în luna iulie când a ieșit la rampă cu o declarație iresponsabilă menită să creeze panică în rândul populației speriate de iminența producerii unui atentat terorist. Astfel, el a afirmat, la Constanța, că în România s-a instituit cod roșu pe toate aeroporturile românești, ca urmare a atentatului terorist de la Burgas. Deoarece codul roșu este cel mai ridicat dintre nivelurile de alertă teroristă, numit de aceea și nivelul „critic“, el presupunând existența unui risc iminent de producere a unor atentate, este de înțeles îngrijorarea produsă de declarația ministrului Transporturilor, cu atât mai mult cu cât ea a fost preluată rapid și răspândită pe toate canalele mass-media. Noroc cu SRI care a dezmințit imediat elucubrațiile ministrului Silaghi și a calmat spiritele agitate de un demnitar total iresponsabil.
Iulia Nueleanu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















