Inalta Curte de Casatie si Justitie va judeca astazi, recursul formulat de cei patru inculpati in dosarul privatizarilor. Acest recurs a fost facut in urma deciziei magistratilor Curtii de Apel Bucuresti (CAB) care au hotarat prelungirea mandatului de arestare cu 30 de zile a celor doi oficiali romani, Dorinel Mucea si Radu Donciu, precum si a celor doi consultanti straini, Stamen Stanchev si Vadim Benyatov Don. Prelungirea mandatului de arestare a celor patru a fost facuta in baza unor noi probe, pe care procurorii Parchetului Curtii Supreme le-au prezentat instantei CAB. Astfel, la dosar au fost anexate transcrieri ale unor convorbiri privind implicarea ministrului Zsolt Nagy, in grupul infractional al celor patru. De asemenea, anchetatorii spun ca au indicii temeinice care sa ateste faptul ca membrii grupului condus de Stamen Stanchev alimentau mai multe conturi austriece deschise la Bank Austria Creditanstalt. Aceasta afirmatie a fost facuta dupa ce in urma perchezitiei efectuate la locuinta lui Radu Donciu au fost gasite 16 file reprezentand extrase de cont, titularul fiind functionarul ministerial. Potrivit procurorilor, conturile vor fi analizate cu ajutorul autoritatilor austriece.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















