Home Actualitate ÎCCJ: Voicu este acuzat de fapte deosebit de grave

ÎCCJ: Voicu este acuzat de fapte deosebit de grave

DISTRIBUIŢI

Faptele de care este acuzat Cătălin Voicu sunt „deosebit de grave“, iar solicitarea acestuia de punere în libertate a fost făcută „prea devreme în raport de momentul arestării“, notează instanța supremă în motivarea deciziei prin care a respins cererea senatorului de eliberare sub control judiciar.
În dispozitivul încheierii prin care Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, luni, cererea de eliberare provizorie sub control judiciar făcută de apărătorii senatorului Cătălin Voicu se arată că „faptele reținute în sarcina inculpatului sunt deosebit de grave raportat la modalitatea de desfășurare a activității infracționale la calitatea acestuia de senator în Parlamentul României și vicepreședinte al Comisiei de apărare din cadrul Senatului, la scopul urmărit și natura relațiilor sociale cărora le-a adus atingere“.
„Cu toate acestea, formularea unei cereri de liberare provizorie la un interval de timp atât de scurt față de soluționarea definitivă a propunerii de arestare preventivă, timp în care nu s-au mai efectuat alte acte procesuale, îndreptățește instanța să constate că aspectele reținute în hotărâre de dispunere a arestării preventive nu s-au modificat, iar temerile că inculpatul va încerca zădărnirea aflării adevărului, susținute de probele la care s-a făcut deja referire, persistă“, notează instanța în motivare.
Judecătorul Livia Luminița Zglimbea mai notează în motivarea deciziei că „împrejurarea că numiții Radu Dan Florea și Laura Drăgotescu nu au la acest moment calitatea de martori în dosar nu modifică aprecierea făcută de Cătălin Voicu, atâta vreme cât dosarul este în faza de urmărire penală, iar cercetările sunt în curs de desfășurare“.
Senatorul Cătălin Voicu a invocat, luni, că cele două persoane care au purtat convorbiri interceptate de DNA și care au stat la baza arestării sale nu ar avea calitatea de martori în dosar, motiv pentru care nici interceptările nu ar trebui considerate probe.
Instanța își mai argumentează decizia de menținere în arest a senatorului Cătălin Voicu invocând două convorbiri telefonice purtate de Radu Dan Florea cu o altă persoană.
„Împrejurarea de influențare a martorului este confirmată de discuția din 29 martie dintre Radu Dan Floarea și Laura Antoanela Drăgotescu, din care reiese că aceasta nu are cunoștință de niciun împrumut, că nu este finul inculpatului Voicu, iar dacă a fost împrumutat, a fost împrumutat de acesta cu sume mici, pe care le-a restituit, manifestându-și dorința de a se prezenta la organele de urmărire penală pentru a-și prezenta punctul de vedere“, mai arată judecătorul.
În finalul motivării deciziei sale, instanța conchide că „natura infracțiunilor de corupție pentru care este cercetat inculpatul, calitatea în care acesta a acționat, precum și încercările ulterioare de a zădărnici aflarea adevărului reclamă menținerea stării de arest a inculpatului“.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.