
Peste 80.000 de persoane au stat la coadă, de miercuri până duminică, pentru a se închina la moaștele sfinților Nectarie din Eghina, Dimitrie cel Nou si ale sfinților Împărați Constantin si Elena.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"Estimăm o medie de 1.000 de persoane pe oră care trec pentru a se închina la moaște, de la ora 10:00. De asemenea, coada număra aproape 9.000 de persoane, ", au declarat reprezentanții Jandarmeriei București.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Peste 40 de persoane au necesitat îngrijiri medicale în ultimele 24 de ore în urma pelerinajului, potrivit reprezentanților SMURD.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"Majoritatea persoanelor care au solicitat îngrijiri au prezentat stări de leșin. O persoană a avut o criză hipertensivă, iar alta a alunecat și a suferit o fractură la membrul inferior, ambele fiind transportate la spital. Din 41 de cazuri, opt persoane au fost internate la Spitalul Universitar, 18 persoane necesitând îngrijiri pe timp de noapte", a mai spus sursa citata.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿În timpul pelerinajului, au fost înregistrate si unele incidente, fiind furate iconițe de la tarabele de lângă Patriarhie. "Mai multi hoți au furat icoane sfințite de la tarabele de lângă Patriarhie, din Parcul Unirii, de la chioșcurile unde se vând obiecte bisericești", au declarat reprezentanții Jandarmeriei București.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Moaștele Sfântului Nectarie au fost aduse in Capitala marți noapte, de Inaltpreasfintitul Părinte Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses si Eghina.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Potrivit Patriarhiei, pelerinajul se va desfășura timp de șapte zile, atât ziua, cat și noaptea, până marți.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















