Iliescu ne ia de proști: spune că nu s-a așteptat ca Ceaușescu să fie condamnat la moarte

Ajuns la o vârstă înaintată, la care obștescul sfârșit se apropie din ce în ce mai rapid, motiv pentru care coșmarul propriului trecut, marcat de mârșăvii, a cam început să-l bântuie, Ion Iliescu s-a trezit vorbind, mai deunăzi, despre procesul soților Ceaușescu. Într-un interviu acordat RTv, bătrâna codoașă bolșevică s-a apucat să le spună ziariștilor că, de fapt, el n-ar prea fi avut legătură cu verdictul procesului de la Târgoviște, care l-a luat și pe el prin surprindere. Deja zaharisit și dând semne că nu prea mai înțelege sensul vorbelor care-i ies pe gură, Iliescu a declarat: „Noi ne așteptam la alt verdict, la condamnarea la viață“. Tataie, poate că, la frageda vârsta a lu' matale, nu ți-o fi zis încă nimeni, dar află, măcar acum, că în Codul penal nu există „condamnarea la viață“. Confuz până la capăt, Ion Ilici Iliescu a încercat, mai apoi, să explice ce a vrut să zică: „Să apuce să afle cum trăiesc oamenii simpli.“ Ce-i drept, de la Revoluția din Decembrie 89 au trecut aproape 24 de ani, iar Iliescu nu mai este chiar „tinerelul“ de pe vremea când avea doar 80 de primăveri. Astfel,  putem înțelege că memoria îi cam joacă feste. Așa că îi reamintim că „tribunalul excepțional“ de la Târgoviște s-a întrunit exact din ordinul lui. Dar și faptul că atât procurorul Dan Voinea cât și judecătorul Gică Popa au plecat din București cu „mutarea în plic“, știind foarte bine că sentința va fi cea a pedepsei capitale. Mai apoi, referindu-se la Revoluția din 1989 și executarea soților Ceaușescu, fostul „emanat“ a spus că „a luat decizia împreună cu generalul Stănculescu“. După care, realizând probabil ce porumbel este pe cale să scoată pe gură, a dres-o ponciș că a luat decizia „să difuzeze la televiziune imagini cu cadavrele celor doi“: „La televiziune, telefoanele sunau tot timpul pentru că oamenii nu credeau că au fost omorâți. Apoi s-a dat și completarea respectivă.“ În continuare, parcă uitând că în decembrie 89, el însuși s-a aflat „la butoane“, Ilici și-a dat cu părerea spunând că ar fi fost de dorit ca debarcarea lui Ceaușescu să fie consecința unei conjurații. „Ce bine ar fi fost să fi existat așa ceva, să fi fost o acțiune pe linie politico-militară de capturare a lui Ceaușescu ca să nu fie vărsare de sânge. Din păcate, nu s-a putut așa ceva.“ Ba da, s-ar fi putut. Au știut-o românii care, în 1990, au tot strigat, din adâncul sufletului: „Iliescu s-a aflat, lovitura ta de stat“.

De parcă și-ar fi ucis părinții

Probabil că vinovăția pentru asasinarea Ceaușeștilor o să-l urmărească și în mormânt pe Ilici Iliescu. Iar ca să-și ușureze conștiința, cu ocazia aceluiași interviu, a încercat să minimalizeze rolul acestora în toată evoluția sa ca politician. „Eu am fost promovat înainte să fie Ceaușescu șef. Ulterior, m-a promovat și el“. Este adevărat că Iliescu, fiu al unui fost ilegalist s-a aflat, încă de tânăr, în grațiile foștilor „baroni“ comuniști. Dar el a devenit ministru pentru problemele tineretului, abia după ce Nicolae Ceaușescu a preluat conducerea PCR,. ?ê?£i tot Ceaușescu a fost cel care l-a promovat, în anul 1971, în funcția de secretar cu propaganda. Bunăvoință căreia „nea Nelu“ îi dă acum o explicație pe cât de abulică, pe atât de îndepărtată de adevăr: „Ceaușescu se cunoștea cu unchiul meu, dar la noi acasă nu a fost niciodată. Nu am fost prieteni de familie, nici vorbă.“ Mai detașat de acest aspect privitor la trecutul comun al lui Iliescu și al Ceaușeștilor, fostul ministru comunist de externe ?ê?£tefan Andrei pare a cunoaște mult mai multe amănunte, unele de-a dreptul picante, privitoare la acel trecut. Amănunte pe care le-a și prezentat într-un interviu acordat cu niște ani în urmă. Atunci, întrebat cum de a ajuns Ion Iliescu atât de aproape de vârful puterii comuniste, ?ê?£tefan Andrei a exclamat sec: „Iliescu? Ăsta a fost un pui de lele! El și-a ucis «părinții», domnule! Familia Ceaușescu a fost ca și familia lui. Hai să vă spun povestea…“. Iar povestea se petrecea cândva, pe la începutul anilor 40: „Pe când era el băietan, Elena Ceaușescu mergea la închisoare, la Târgu-Jiu, de mână cu Iliescu. (…) Elena povestea cum mergeau împreună; el cu mama lui adoptivă, că prima l-a părăsit, și cu Elena Ceaușescu. Schimbau trenul la Filiași. ?ê?£i, spunea Elena: «Dormeam toți într-o odaie acolo. Nici nu ne jenam de Ionel, era un băiat în pantaloni scurți». Era în ’43, avea vreo 13 ani. Ceaușeasca nu spunea multora «Ionele». Apoi, după eliberare, au fost la chefuri cu taică-său, Alexandru Iliescu, și el, și Ceaușeștii. Chiar se spune că unchiul lui Iliescu, Eftimie, și el ilegalist, a fost amantul Elenei Ceaușescu“. Iar pentru a reîntregi acel peisaj istoric, ?ê?£tefan Andrei a detaliat: „Lucrurile au decurs în două etape. Ion Iliescu și Elena Ceaușescu au mers împreună, mai întâi, la închisoarea Văcărești, unde erau închiși atât Alexandru Iliescu (tatăl lui Ion Iliescu), cât și Alexandru Petrescu (fratele Elenei Ceaușescu). Băiat de 10-11 ani, Ion Iliescu o însoțea pe mama sa vitregă, Maria Iliescu. Apoi, Alexandru Iliescu a fost mutat la închisoarea din Caracal. Apoi a fost arestat și Ceaușescu. În 1943, mareșalul Antonescu a dat ordin ca toți deținuții comuniști să fie strânși în lagărul de la Târgu-Jiu. Alexandru Iliescu a fost adus de la Caracal, iar Ceaușescu de la Caransebeș. Acolo, la Târgu-Jiu, în anii 1943-1944, Ion Iliescu mergea la taică-său, iar Elena Ceaușescu (care atunci se numea Petrescu) își vizita iubitul, pe Nicolae Ceaușescu. Uneori, mama vitregă a lui Iliescu nici nu a mai mers cu ei; i-l dădea de mână Elenei Ceaușescu și-i zicea: «Vezi, ai grijă de el!»“. Ei, cam aceștia au fost cei cu care „Nu am fost prieteni de familie, nici vorbă“. Acum, vremurile au trecut iar Iliescu poate să zică orice-i trece lui prin minte. Astfel că acum a ajuns să se laude, senil și fără nici o noimă, că, de ziua lui o să stea acasă. ?ê?£i doar seara o să participe la o manifestare la Ateneu, unde se lansează o carte. Nu e cartea mea, eu sunt obiectul, nu subiectul“. Să ți se împlinească voia, tataie și să devii exact cum zici: adică „obiect“, că ființa ai fost destul și s-a cam săturat lumea de tine.  

Vasile Surcel