Un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost împușcat în cap cu un pistol cu gaze, într-o discotecă din municipiul Moinești, armă fiind folosită de către agentul de pază al localului în urma unui conflict cu victima. Potrivit IPJ Bacău, agentul de pază al discotecii a folosit arma după ce tânărul a încercat să intre în discotecă împreună cu fratele său, ambii în stare de ebrietate, deși localul fusese închis. Cei doi au devenit agresivi și au încercat să-l lovească pe agentul de pază, moment în care acesta din urmă a scos pistolul cu gaze iritant lacrimogene și l-a folosit împotriva agresorilor, rănindu-l pe unul dintre aceștia la cap, potrivit polițiștilor. „În urma evenimentului, tânărul de 34 de ani a fost transportat la Spitalul Municipal Moinești, unde a fost agresiv față de personalul medical, după care a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență Bacău”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru. Arma, care a fost ridicată de către polițiști, nu folosește proiectile, ci un jet de gaz iritant-lacrimogen. Starea tânărului este stabilă, pronosticul medicilor fiind favorabil.
Bogdan Cristescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















