
Conștienți că fără sprijinul primarilor alegerile de anul viitor, atât pentru europarlamentare cât și pentru prezidențiale, ar putea să le dea serioase bătăi de cap, guvernanții useliști se străduiesc să-i atragă cu bani pe edilii locali. Astfel, în timp ce Liviu Dragnea le-a promis primarilor majorări de salariu, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, vorbește deja de mecanismul de stimulare a primarilor care realizează proiecte din fonduri europene .
"Trebuie să vorbim și cu Comisia Europeană pentru a vedea exact care este mecanismul care să poată permite o astfel de finanțare pentru primari, pentru că se va merge pentru acei primari care au fonduri europene ca să stimulăm atragerea de proiecte europene la nivel de comunități locale și probabil că se va face o raportare la ceea ce există ca și bază salarială astăzi. Cam ăsta e în mare mecanismul, problema este să fie de Comisia Europeană acceptat", a declarat Teodorovici.
El a fost întrebat despre ce sumă ar putea fi vorba și impactul asupra bugetului. "Aceasta este o chestie care se adaugă din bani europeni la ceea ce există astăzi, nu e un efort pe bugetul de stat", a mai spus ministrul.
Promisiunile lui Dragnea
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, în 8 noiembrie, la "Atelierele Viitorului" organizate de PSD, că primarii vor beneficia de salarii mai mari și de schimbarea sistemului de calculare a acestora în funcție de numărul de locuitori ai localităților, fiind luat în calcul și un spor pentru fonduri europene.
"Salariile primarilor, eu cred că e o problemă importantă și eu vreau ca salariile primarilor să fie mărite. În opinia mea, în ultimii câțiva ani de zile se perpetuează o ipocrizie, că primarul nu are nevoie de salariu, că fură", a declarat Dragnea.
El a susținut că această explicație "ipocrită" a fost inventată "prin 2000 și ceva de niște oameni care aveau niște funcții prin Guvernul României".
Vicepremierul a susținut că responsabilitatea primarilor pentru documentele pe care le semnează în această calitate este foarte mare, inclusiv în ceea ce privește proiectele finanțate din fonduri europene.
Dragnea a afirmat că în cazul funcționarilor care se ocupă de fondurile europene sunt alocate bonusuri de 75%, în vreme ce primarii nu beneficiază de niciun fel de spor, nici măcar de spor de vechime.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















