În pat cu Ion Iliescu. Mărturisirile șocante ale lui Petre Roman

La vremuri noi, tot noi, era o vorbă preferată a lui Walter Roman, tăticul lui Petrică. Petrică a reușit ca un hopa mitică să supraviețuiească în spațiul politic și public românesc, periodic apărând pe sticla televiziunilor socialiste, din arcul USL. Apare și pe la lansări de carte, pe la sindrofii manelistice, peste tot. Vorbește vrute și nevrute despre orice, se pricepe la de toate și din când în când mai scoate și câte o perlă interesantă. A mărturisit mai nou că s-a „culcat cu Ion Iliescu“.
După ce gașca complotiștilor sovietici ai lui Ilici și-a atins obiectivul principal, lichidarea lui Ceaușescu, filmarea execuției, care trebuia trimisă la Moscova pentru ca Ilici să facă dovada îndeplinirii măsurilor ordonate de KGB, a fost ținută strâns la piept de Petre Roman, lipită cu scoci de pieptu-i spelb. Băietul de general KGB povestește: „dormeam cu Ion Iliescu pe o saltea, într-o cămăruță în spatele biroului ministrului Apărării Naționale. Iau caseta, o lipesc de piept cu niște leucoplast și ne culcăm împreună“. Probabil s-au ținut de ghidușii până dimineață excitați la culme, frecându-se ca doi motani în călduri de caseta video care urma să le aducă confirmarea Înaltei Porți de la Kremlin și firmanul de consacrare.
Pus și el pe mărturisiri tari de tot Iliescu a povestit fantasmagorii încă mai tulburătoare. El susține nici mai mult nici mai puțin decât că însuși Corneliu Coposu i-ar fi adresat invitația de a deveni membru al PNȚCD, el arătând că a declinat oferta întrucât nu avea aceleași repere și platformă de gândire ca țărăniștii. „Era în perioada acelor ani de început, în 1990. Domnul Coposu mi-a făcut-o (invitația – n.r.). El a murit prin '96. Deci, în perioada respectivă, în cadrul unor dialoguri, la un moment dat mi-a făcut invitația, mai pe la începutul dialogurilor noastre.
Eu încă nu abordasem o poziție activă de implicare a mea în structuri de partid, mai ales că aveam și o anumită postură în poziția pe care o aveam și dânsul mi-a făcut o asemena ofertă. I-am mulțumit…“, a relatat Iliescu. Întrebat dacă la mo­mentul respectiv Coposu îi oferise o pozi­ție în Senat, Iliescu a negat, precizând că seniorul țărănist îl invitase să devină membru al PNȚCD. Iliescu a spus că nu a fost tentat să accepte invi­tația lui Coposu.
Greu de crezut că i-ar fi făcut Coposu o astfel de ofertă și Iliescu profită de faptul că acesta e mort în stilul său parșiv binecunoscut. Dar admințând premisele poveștii lui Ilici, în opinia mea, una dintre explicațiile simple ale refuzului lui Iliescu ar fi că nu agrea faptul că fruntașul țărănist era un om normal nu pidosnic ca dânsul.

Pidosnicii bolșevici

Pidosnic înseamnă pe dos, iar comuniștii au fost mereu pe dos, au caricaturizat într-o formă instituțională, dar mereu invers, organizarea firească a lumii, încercând cu obstinație să distrugă rânduiala lumii. Marx scria în critica filozofiei hegeliene a dreptului: „Lichidarea religiei -, această fericire iluzorie a poporului, este necesară pentru însăși fericirea lui“. Marx, pe numele său original Mardohei Levy, strămoșii căruia pe linie paternă erau rabini, ura religia din răsputeri. În anii de studenție, într-una din poeziile sale el scria: „Jinduiesc să mă răzbun pe Cel, ce ne conduce de sus“, și aduce un elogiu lui Lucifer. „Voi urca în ceruri și-mi voi înălța tronul deasupra stelelor Dumnezeiești“. În poezia „Violonistul“ Marx scrie:“ Vaporii iadului zboară și-mi umple creierul până voi înnebuni și inima se va schimba definitiv. Vezi acest paloș? Satana mi l-a vândut“. În poemul „Oulanem“ (o denaturare a numelui sfânt, anagrama lui Emanuel, numele biblic al lui Iisus Hristos care înseamnă în ebraică „cu noi e Dumnezeu“): „În curând voi strânge la piept veșnicia/?ê?£i printr-un strigat sălbatic voi blestema omenirea“.
Omenirea a avut de tras de pe urma blestematului de Marx și a găștii sale de dezaxați pidosnici, sute de milioane de victime plătind cu viața.
Probabil Iliescu a fost de mic cumva șocat de ce-a trăit în copilărie, pe când dormea în pat cu Elena Ceaușescu. Istoria insolitei relații a fost povestită de ?ê?£tefan Andrei, fost ministru de externe în perioada comunistă, un insider al Sistemului. „Iliescu? Asta a fost un pui de lele! El și-a ucis părinții, domnule! Familia Ceaușescu a fost ca și familia lui! Hai să vă spun povestea lui… Cum v-am zis înainte, prin anii' 60, începuse marea schimbare. În acest timp, președinte al Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din România (UASCR) era unu', Ion Iliescu. Cum a ajuns el acolo? Voi trebuie să știți adevărul, ca tânăra generație: relațiile dintre Ion Iliescu și familia Ceaușescu au fost niște relații extraordinare. Adică, pe când era el băietan, Elena Ceaușescu merge la închisoare la Târgu Jiu de mâna cu Iliescu. Ea mergea la frate-său și el se întâlnea cu taică-său. Elena povestea cum mergeu împreună; el cu mama lui adoptivă, ca prima l-a părăsit, și cu Elena Ceaușescu. Schimbau trenul la Filiași. ?ê?£i, spunea, Elena: „Dormeam toți într-o odaie acolo. Nici nu ne jenam de Ionel, era un băiat în pantaloni scurți“. Era în '43, avea vreo 13 ani. Vă dați seama, Ceauseasca nu spunea multora „Ionele“. Au fost apoi la chefuri cu taică-său, Alexandru Iliescu, și el, și ea, Ceaușeștii. Chiar se spune că unchiul lui Iliescu, Eftimie, și el ilegalist, a fost și el amantul Elenei Ceaușescu.“

Moștenirea lui Lenin

Așadar un anume tip de intimitate comunistă a generat și o tipologie relațională mai aparte. Comuniștii se ardeau între ei în toate felurile. Tradiția a inaugurat-o însuși tovarășul Lenin, întemeietorul pidosnicei mișcări comuniste.
Conform scrisorilor păstrate de KGB, Lenin a fost homosexual.Cotidianul bulgar „Trud“ publica, într-unul din numerele sale mai vechi, un articol despre viata amoroasă a liderului revoluției bolsevice, Vladimir Ilici Lenin, articol preluat la vremea aceea, în februarie 1997, și de Evenimentul zilei . Doctorul în istorie N. V. Sokolov afirmă, în baza unor scrisori pe care le-ar fi găsit în arhive, că amantul lui Vladimir Ilici a fost un lider de nădejde al comuniștilor, Grigori Zinoviev. „Înainte de a se ocupa de materialele de arhivă, autorul articolului a cercetat cronica oficială, publicată in editia din 1981 a scrierilor lui V. I. Lenin. Acolo putem citi: „Pe data de 8 iulie 1917, G. Aliluev și Stalin îi însoțeau pe Lenin până la Gara Razliv, unde Lenin s-a adăpostit în șura muncitorului N. A. Emilianov. Emilianov arendează câteva hectare de pământ la 5 km de lacul Razliv și mai târziu îi duce pe Lenin și Zinoviev la coliba pe care a construit-o singur acolo…“ Întrebarea este de unde apare Zinoviev? Ce a făcut acolo ? De ce au locuit singuri? De ce în biografia lui Lenin putem găsi o sumedenie de amănunte, dar nu citim nici un rând despre coabitarea timp de o lună cu Zinoviev? La Razliv, relațiile dintre cei doi lideri comuniști capătă o dezvoltare interesantă. Ei locuiesc singuri timp îndelungat și aceasta aduce schimbări. În septembrie, Zinoviev i-a scris lui Lenin, care se afla în Finlanda:
„Dragă Vova! Nu-ti poti închipui cât îmi este de trist fără tine, cât îmi lipsesc mângâierile noastre… Poți să fii sigur, de cand ai plecat nu m-am atins de nimeni. Poti sa fii absolut sigur in sentimentele mele fata de tine si in loialitatea mea. Crede-ma, nu m-am atins de un barbat sau femeie si nu o voi face. Numai tu imi esti apropiat. Vino, nu te teme. Voi pregati totul in modul cel mai bun“. Lenin nu raspunde la aceasta scrisoare si Zinoviev ii scrie din nou dupa o saptamana:
„Draga Vova! Tu nu mi-ai raspuns. L-ai uitat pe micul Ghersele… Eu am pregatit pentru noi un lacas frumos. Putem trai acolo cat dorim… Este o locuinta minunata, acolo ne va fi bine si nimeni nu va putea impiedica dragostea noastra. Va fi ca inainte. Imi amintesc ce mare bucurie a fost intalnirea noastra, iti amintesti cum ia Geneva ne-am ascuns de aceasia femeie… Nimeni nu va putea intelege sentimentele noastre. Vino, cat mai repede. Te astept, floarea mea. Al tau, Ghersele“.

„Te sărut pe tine și fundul tău marxist“

După complotul din octombrie, Lenin revine la Retrograd. Zinoviev însă pleca la Moscova de unde îi scrie, din nou, lui Lenin: „- Ilici! Am executat toate ordinele tale. Aici este foarte greu și complicat, dar mă încălzește gândul că după câteva zile ne vom revedea și ne vom îmbrățișa. Numai speranța că-mi ești fidel mă încălzește. Te sărut pe tine și fundul tău marxist. Al tău, Ghersele“.
În 1918, Zinoviev este mai concret: „- Vova! De fiecare dată când sunt departe de tine devin trist. Tu ești mare jucăuș. Te cunosc. Eu însă mă țin tare și nu-mi permit nimic. Înțeleg cât de greu este să te prefaci. Acum însă este mai bine. Nu trebuie să ne ascundem de Nadejda, spre deosebire de ce s-a întâmplat la Geneva, unde ea ne-a prins pentru prima dată“.
Ofticată, Nadejna îi scrie amantului lui Lenin, în 1922, când liderul bolșevic era grav bolnav : „Te rog să nu-l mai deranjezi pe soțul meu cu cererile tale pentru întâlniri. A sosit timpul să vă liniștiți. Nerușinarea voastră nu se mai poate răbda. Ilici este bolnav“.
Mătăhăloasa Krupskaia avea dreptate: toți Iliciii ăștia sunt bolnavi rău de tot și au infestat cu boala lor o lume întreagă. Ca dovadă milioane de români decerebrați încă se uită în gura lui alde Ilici.

George Roncea