
Legea 278/2009 de modificare a legii taxelor judiciare de timbru, trecută prin Parlament tacit, în iulie, începe să-și facă efectele acum, cånd instanțele au început să judece, iar oamenii care vor să-și revendice un bun sau să facă un partaj al bunurilor succesorale se văd obligați să plătească taxe imense pentru a intra în posesia bunurilor ce li se cuvin. Astfel, potrivit acestei noi legi, taxa pentru constatarea calității de moștenitor este de 50 de lei, însă cea pentru constatarea masei succesorale este de 3% din valoare bunului revendicat, iar în cazul în care se dorește sistarea stării de indiviziune trebuie să mai plătiți încă 3% din valoarea totală. Potrivit avocaților, la o masă succesorală de 10.000 de euro, taxa pentru constatarea calității de moștenitor este de 200 de lei, dacă sunt patru moștenitori, iar taxa pentru constatarea masei succesorale este de 300 de euro și încă 300 pentru ieșirea din indiviziune. În general, orice masă succesorală cuprinde un imobil, situație în care valoarea bunurilor de împărțit se încadrează în jurul sumei de 30.000 de euro, iar în acest caz taxa va fi de aproximativ 1.942 de euro. Raportat la salariul minim pe economie, respectiv 540 de ron, se ajunge la concluzia că o astfel de taxă l-ar putea costa pe justițiabil chiar și 15 salarii minime. Potrivit specialiștilor, taxele stabilite anterior prin legea 146/1997 în materie succesorală erau suportate de orice justițiabil, adică exista o taxă fixă de 19 lei și un timbru judiciar în valoare de 5 lei. Pe de altă parte, legea mai prevede ca evaluările bunurilor, în funcție de care se stabilește taxa judiciară de timbru, nu se vor mai face ca pånă acum, de un expert numit de instanță, ci în funcție de evaluările făcute de Camera Notarilor Publici. În acest caz, se poate ajunge la situații în care un imobil care nu are o valoare prea mare să fie supraevaluat numai datorită faptului că se aplică o grilă de evaluări efectuate în abstract de către Camera Notarilor Publici, fără a se ține seama de situația și starea concretă a imobilului aflat în litigiu și supus împărțelii. Comparativ cu alte state europene, Romånia plătește taxa cea mai mare în materie de masă succesorală. Astfel că, dacă în Franța această taxă nu există, justițiabilii plătind doar citații și experți, în Germania pentru un imobil a cărui valoare este de 10.000 de euro și unde salariul minim pe economie este de 1400 euro pe lună, taxa este de 196 de euro.
Astfel, date fiind condițiile prezentate mai sus, avocații au decis să sesizeze Avocatul Poporului, deoarece în opinia acestora legea este neconstituțională pentru că se îngrădește accesul cetățeanului la justiție. Concret, avocații susțin că se încalcă art. 21 alin. 1 din Constituție, care prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, precum și alin. 2, care prevede că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Pe de altă parte, avocații apreciază că, în cazul în care legea va rămåne neschimbată, iar oamenii nu vor putea avea acces la justiție din cauza unor taxe extrem de mari, Romånia trebuie să se aștepte la un nou val de procese la CEDO, avånd ca obiect încălcarea dreptului de acces la instanță prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















