Home Actualitate Incendiul de la Gara Obor a pornit de la doua tomberoane

Incendiul de la Gara Obor a pornit de la doua tomberoane

DISTRIBUIŢI

Un puternic incendiu izbucnit miercuri dimineaţă a distrus acoperişul Gării Obor şi al unui imobil situat în imediata vecinătate. Se pare că incendiul a fost provocat de un foc lăsat nesupravegheat, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, maiorul Cătălin Eftene. Primele concluzii ale echipei ce anchetează împrejurările în care a izbucnit incendiul indică drept posibilă cauză un foc aprins pentru a arde resturile menajere din două tomberoane. Cele două tomberoane de la care se presupune că s-au extins flăcările se aflau în spatele imobilului învecinat gării. Intervenţia pompierilor a durat aproape trei ore, însă traficul feroviar nu a fost afectat.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.