DISTRIBUIŢI

Pe 14 august, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer anunța că „sistemul de sănătate a rămas fără bani pentru decontarea tratamentelor pacienților cu cancer, iar mii de pacienți oncologici sunt lăsați să moară cu zile. Arieratele uriașe, managementul submediocru al sănătății și lipsa finanțării au determinat distribuitorii să oprească livrările, repetând, perpetuând, scenariul crizelor din trecut. Decizia de a salva vieți este acum în mâinile premierului Ilie Bolojan, care însă pare să fi moștenit metehnele fostului ministru Alexandru Rafila – indiferență, tergiversare și lipsă de acțiune reală. ‘Nu mai e timp pentru promisiuni și declarații. Fie se alocă urgent fondurile necesare, fie pacienții mor. CNAS susține ca fondurile pentru anul acesta s-au epuizat și doar rectificarea bugetară mai poate îndrepta problema. Premierul trebuie să acționeze acum!’ – transmite Cezar Irimia, președintele FABC.
În 2024, România a cheltuit doar 6,4% din PIB pentru sănătate, în timp ce media UE a fost de 9,8%, iar din totalul finanțării doar un foarte mic procent a fost destinat medicamentelor. În prezent, peste 10 000 de pacienți oncologici depind de medicamentele blocate din lipsa fondurilor, iar fiecare zi de întârziere înseamnă vieți pierdute.
Această catastrofă este o decizie politică. Subfinanțarea cronică nu s-a produs din neștiință, ci prin lipsa voită de asumare din partea clasei politice – fie e vorba de guvern, fie de ministere, inclusiv cele conduse de precedenți precum Alexandru Rafila. Arieratele au fost tolerate, distribuția tratamentelor a fost blocată, iar acum pacienții cu cancer sunt privați de medicamente de bază, țintite sau imunoterapii. În loc să salveze vieți, sistemul a devenit complice prin indiferența politică, iar pacienții plătesc cu viața. Premierul Bolojan are acum pe masa lui decizia capitală: să acopere real și imediat tratamentele oncologice, sau să-și înscrie numele în statisticile deceselor care puteau fi evitate. Federația cere intervenție imediată pentru asigurarea finanțării tratamentelor și pentru deblocarea situației, înainte ca sistemul să devină complice la pierderea a vieților pacienților.” se arăta în comunicatul federației.

CNAS a făcut promisiuni mincinoase ca să calmeze spiritele

Imediat, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a dat asigurări printr-un comunicat că „dispune de credite de angajament care permit asigurarea continuității tratamentelor bolnavilor oncologici. Chiar dacă există un deficit de credite bugetare care generează întârzieri în decontarea facturilor către furnizori, tratamentele sunt în continuare acordate în baza creditelor de angajament repartizate furnizorilor de servicii medicale aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate.
Fondurile pentru tratamentele oncologice au fost prevăzute în bugetul aprobat pentru anul 2025, dar creșterea numărului de pacienți și extinderea accesului la terapii inovatoare au condus la un necesar financiar suplimentar, pentru care CNAS a solicitat fundamentat fonduri prin proiectul de rectificare bugetară.
Până la aprobarea rectificării bugetului FNUASS cu sumele necesare, CNAS va utiliza toate mecanismele interne de redistribuire între indicatorii clasificației bugetare, astfel încât să fie asigurat accesul continuu și neîntrerupt al pacienților la tratamente.”, ne asigura biroul de presă al CNAS.

În realitate, furnizorii de medicamente oncologice pentru spitalele de stat și private în contract cu CNAS nu au mai fost plătiți de luni de zile și nu au mai putut sau nu au mai dorit să susțină viețile acestor pacienți, unii cu șanse de vindecare dacă tratamentele ar avea continuitate.

Rogobete și CNAS refuză să răspundă presei

După ce mai mulți oncologi și de la stat, și de la privat, precum și pacienți, ne-au scris că s-au oprit tratamentele pacienților bolnavi de cancer din lipsă de fonduri am adresat CNAS pe 4 septembrie 2025 mai multe întrebări verbale la care răspunsul trebuia dat în termen de maxim 24 de ore, așa cum prevede Legea 544/2001:

1. Ce se întâmplă cu fondurile pentru pacienții bolnavi de cancer, având în vedere că în data de 14 august promiteați printr-un comunicat continuitatea tratamentelor pacienților oncologici?

2. Câți pacienți au pierdut această continuitate începând cu 01.09.2025 deoarece dvs. aveți datorii către furnizori și nu le achitați?

3. Ați făcut demersuri pe lângă premierul Bolojan și acesta a refuzat să urgenteze rectificarea bugetară?

4. Când estimați că vă plătiți datoriile pentru ca pacienții oncologici să beneficieze iar de tratamentele vitale?

Indolenții din CNAS nu au răspuns, fostul condamnat definitiv la închisoare, vicepremierul PSD Marian Neacșu a anunțat că rectificarea va fi abia după 20 septembrie, iar pacienții oncologici mor cu zile în sforăiturile mincinoase ale președintelui CNAS și ale ministrului Sănătății care în loc să lupte pentru fondurile necesarea tratamentelor oncologice, s-a preocupat în această perioadă de decontarea sprijinului psihologic pentru bolnavii de cancer. Ce să faci, n-ai ce să faci când are și omul o agendă și niște priorități solide.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info