Home Actualitate Inițiativă legislativă privind interzicerea vânzării de etnobotanice în România

Inițiativă legislativă privind interzicerea vânzării de etnobotanice în România

DISTRIBUIŢI

Deputatul PDL Mircia Giurgiu a anunțat, ieri, că va depune în Parlament un proiect de lege privind interzicerea vånzării produselor etnobotanice în Romånia, în urma cazurilor în care tineri au ajuns la spital după ce au consumat astfel de substanțe. „Am hotăråt să inițiem un proiect de lege prin care să interzicem vånzarea tuturor acestor produse și închiderea magazinelor existente. De asemenea, proiectul va prevede și interzicerea comercializării acestora pe Internet sau la colț de stradă, adică nicăieri să nu mai poată fi cumpărate aceste produse în Romånia“, a spus Giurgiu. Potrivit acestuia, pentru găsirea celor mai bune soluții pentru formularea proiectului a discutat cu medici, polițiști și alți specialiști. „Vrem să scoatem o lege care să nu aibă nevoie de norme de aplicare, pentru că acolo se poate schimba sensul legii“, a menționat Giurgiu. Proiectul de lege va fi depus, săptămåna viitoare, la Camera Deputaților. În 10 februarie, Guvernul a emis o Ordonanță de urgență prin care a fost interzisă comercializarea unui număr de 36 de substanțe și plante etnobotanice, care au fost asimilate drogurilor. Ulterior, în luna mai, președintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG 6/2010, care interzice comercializarea plantelor etnobotanice. Inițiativa Guvernului a fost motivată de situația apariției în Romånia a unor magazine în care se comercializau o serie de produse ce aveau în componență plante și substanțe cu proprietăți psihoactive, care s-au dovedit a fi deosebit de periculoase pentru sănătate, care erau considerate „droguri legale“. Și după apariția acestei ordonanțe, însă, sute de tineri au continuat să ajungă la spital în stare gravă, în urma consumului de plante etnobotanice procurate fie de la magazine specializate, fie achiziționate de pe Internet. Totodată, s-a înregistrat o scădere a vårstei consumatorilor de astfel de substanțe. În aceste condiții, medicii și inspectoratele școlare au solicitat închiderea magazinelor care comercializează astfel de produse.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.