Home Actualitate Instanta suprema a amanat judecarea cererii de revocare a arestarii lui Benyatov

Instanta suprema a amanat judecarea cererii de revocare a arestarii lui Benyatov

DISTRIBUIŢI

Magistraţii Curţii Supreme au amânat ieri, cu o zi, judecarea unei cereri de revocare a arestării preventive a consultantului internaţional Vadim Benyatov Don în cazul privatizărilor, după ce avocaţii acestuia au recuzat judecătorul. Apărătorii lui Vadim Benyatov şi-au început pledoaria afirmând că judecătorul Valeria Dumitrache ar mai fi participat la judecarea unui alt recurs în dosar. Aceasta, în condiţiile în care magistratul a apreciat că este compatibil să judece dosarul, avocaţii au formulat cererea de recuzare care urmează să fie soluţionată până mâine, când a fost stabilit un nou termen de judecare a cererii de revocare. Totodată, avocaţii au ridicat în faţa instanţei o problemă legată de numărul volumelor care au fost aduse în faţa instanţei, aceştia apreciind că sunt în număr de 69, deşi cu prilejul soluţionării altor cereri au fost aduse aproximativ 120 de volume. Ei au arătat că la termenul de marţi lipseau exact volumele de care s-ar fi putut folosi în susţinerea nevinovăţiei clientului lor. Cu privire la contestaţia la executare, făcută de americanul de origine azeră, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis luni, că ei vor fi cei care vor soluţiona această cauză.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.