Un număr de 256 de intelectuali îi cer ministrului justiţiei, printr-o scrisoare, să asigure protecţia lui Dan Voinea, pentru ca procurorul să poate ancheta şi soluţiona dosarul Revoluţiei. Motivul invocat de intelectuali pentru acţiunea lor, a fost acela că nu ar fi exclus ca procurorul Dan Voinea, cel care se ocupă de ancheta cu privire la evenimentele din 1989, să fie supus unor presiuni din partea celor care nu doresc aflarea adevărului. În respectiva petiţie, semnatarii îi cer lui Macovei să ajute şi la finalizarea dosarului Mineriadelor din 1991 şi 1990. De asemenea, intelectualii doresc şi cercetarea altor evenimete precum ar fi ciocnirile de stradă dintre manifestanţii maghiari de la Târgu Mureş din martie 1990. Scrisoarea deschisă este semnată de nume importante precum Mircea Cărtărescu, Ion Caramitru, Şerban Rădulescu Zoner, Vladimir Tismăneanu, Horia Roman Patapievici, Dorin Tudoran, Neagu Djuvara şi Doina Jela.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















