Credit Suisse First Boston a anunţat ieri că va cere din nou instanţelor româneşti ridicarea interdicţiei consultantului Vadim Benyatov de a părăsi România, arătând că, de vreme ce Guvernul a semnat contractul de privatizare al Electrica Muntenia Sud în legătură cu care Benyatov e acuzat, tranzacţia ar fi legală. CFSB îşi exprimă şi îndoiala cu privire la eventualele dovezi pe care Parchetul le-ar avea împotriva lui Benyatov. Acesta din urmă este acuzat de spionaj în dosarul privatizărilor strategice. El era responsabil, în cadrul Credit Suisse First Boston Europe Londra, pentru problemele privind pieţele de energie emergentă sau în curs de formare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















