
Admis, cu chiu cu vai, în rândurile PNL, proaspătul liberal Gigi Becali, care candidează pentru un mandat de parlamentar sub sigla USL, s-a apucat să facă ordine în partidul care l-a adunat de pe drumuri și l-a primit în rândurile sale. ?ê?£i vrea să facă ordine exact după cum îl duce pe el mintea cea pururi odihnită. Mai odihnită chiar decât a șefului său ierarhic, veșnic somnoroasul Antonescu. Concret, Jiji a stabilit, el singur, de capul lui, că a sosit vremea să aducă tot partidul pe calea cea dreaptă a credinței. Păi ce, degeaba a tot behăit el cât l-au ținut bojocii „Cuuuu noi eeeeeste Duuumnezeeeeeuuuuu!”? Simțind, însă, că nu-i va fi prea ușor să-i trimită pe toți liberalii la spovedanie, sub patrafirul popii, „baciul” Gigi de la Pipera a ales o cale ceva mai scurtă: să adauge la numele actualului Partid Național Liberal, purtat cu cinste încă de pe vremea Brătienilor, sintagma „Creștin”.
În realitate, oricât de bun și fidel credincios s-o fi lăudând Becali că este, propunerea lui pare a fi justificată, mai curând, de eficacitatea politică a proverbului „fă-te frate cu dracu până treci puntea.” Căci, de fapt, exact acesta este și scopul pe care-l are în vedere patronul Stelei: să atragă cât mai multe voturi ale fraierilor care, speră el, se vor lăsa prostiți de aura poleită a „liberal-creștinismului”. Iar pentru că atâta timp „cât e paranoia-n floare, nici la bască nu mă doare”, Becali nu a ratat nici ocazia de a se uita plin de admirație în oglindă și de a se compara cu președintele american Ronald Reagan: „Noțiunea de creștin e singura mea condiție ca să continuăm împreună, pentru că PNL, care e un partid de elitiști are nevoie de o persoană populară care să atragă marea masă a românilor, ca să crească partidul, ce a făcut Regan la partidul republican.” E tot un fel de campanie, un fel de a crește USL.” Nu avem de unde ști ce părere au colegii lui liberalii despre această năstrușnicie, dar asta a spus Becali, sâmbătă seara, la postul colegului său de alianță, Sebastian Ghiță.
N-are ținere de minte!
Acum Becali ne spune că adăugarea cuvântului „Creștin” la numele partidului este „singura mea condiție ca să continuăm împreună”. Probabil că, deși nu a ajuns la vârsta „băbăciunii” Iliescu, deja a cam început să-l lase în pană „ținerea de minte”. Spunem asta pentru că, cu doar puțin timp în urmă, în 10 octombrie, pe vremea în care încă mai bătea la porțile PNL, Gigi Becali s-a milogit pentru a obține cu mult mai multe favoruri pe care acum le face uitate. ?ê?£i tot el se lăuda, atunci, cu prețul piperat al „peșcheșului” cu care și-a cumpărat intrarea în PNL. Tot în cadrul unei emisiuni televizate el a mai afirmat că i-a cerut liderului PNL să îi asigure candidatura pentru încă un mandat de europarlamentar, iar ulterior pentru încă un mandat de senator. Dar până la urmă s-ar fi mulțumit să fie acceptat chiar și ca simplu membru de partid. La schimb a spus că pune la dispoziția PNL propria sa „zestre” electorală pe care a calculat-o la circa 2-3 procente, la care a „plusat” exact ca la poker, și suma de un milion de euro „pentru ca sediul PNL să poată intra în proprietatea partidului”. Iar, atunci, gurile rele au spus că de fapt, a fost vorba despre zece milioane de euro.
„Garantat” de Crin
Atunci când s-a pus la cale alianța USL, de fapt un un concubinaj împotriva firii dintre PSD, PNL și PC, Crin Antonescu s-a lăudat că noua mișcare politică a dat cep „Revoluției bunului simț”. Spre ghinionul PNL, pentru Căcărău-vodă, „bunul simț” a însemnat doar plimbarea braț la braț cu Dan „Felix” Voiculescu și cu Ioan Ghișe , turnători cu ștate vechi de activitate în slujba Securității, pe care au slujit-o cu sârg, după cât i-au lăsat puterile și conștiințele nevolnice. Brătienii? Ei, ia mai lăsați-l în pace pe Antonescu cu amintirea celor care au făurit România modernă. La un moment dat el s-a și rățoit, plin de ifose la o istorie care, după părerea lui, a cam trecut de multă vreme. Chestionat în legătură cu criticile privitoare la „decăderea partidului Brătienilor”, Antonescu a sărit în sus ca ars și a explicat, total incoerent, dar exact ca un istoric trecut prin școală precum gâsca prin apă: „Cine vrei și cine nu vrei sare și îți dă cu Brătienii în cap. Trebuie să ne amintim că PNL, între cele două războaie, a fost cel mai naționalist, că Brătienii au fost niște mari naționaliști, niște mari patrioți. Gh Brătianu s-a înrolat pe front, Ionel Brătianu a trântit ușa la Trianon… au dat bani din averea lor personală”. El știe ce a vrut să spună cu avalanșa asta de vorbe goale dar ambalate etanș într-o retorică atât de găunoasă încât l-ar umple de invidie chiar și pe imbecilul de Farfuridi. ?ê?£i pentru ca nimeni să nu-i mai dea „cu Brătienii în cap” s-a apucat să se laude cu marile personalități culturale achiziționate de PNL. „Din 2009 până astăzi, în trei ani, am adus în rândurile PNL o sumă de personalități cum nu au venit dintr-un alt partid: de la economiști ca Isar și Doltu, la universitari de rangul lui Marga, de la specialiști în domenii precum actualul ministru al Apărării, Dobrițoiu, până la personalități ale lumii artistice precum Diaconu”. Meștere poate că, între timp te-ai lămurit cu cine te lauzi. Iar dacă nu, ne-am lămurit noi: cu Marga- „pitecantropul cu calorifer”, cu Dobrițoiu cel care nu este în stare să-și justifice averea și cu Diaconu, recent trimis în judecată pentru „conflict de interese” . În bafta ta să fie!
Creștinul Becali
Poate că, într-adevăr, Gigi Becali a adus în sânul PNL marile valori spirituale specifice unui bun creștin: dreptatea, blândețea și spiritul de sacrificiu. Sau poate că nu! De fapt, cu siguranță că nu. Odată cu Becali, în PNL a intrat grosolănia, limbajul spurcat și înjurăturile pe care rar le întâlnești chiar și în mahalaua cea mai sordidă. Pentru el, o femeie care și-a permis să-l pună la punct este numai bună să fie amenințată ca pe maidan: „?ê?£i dacă îți spun cuvântul ăla care începe cu c…, ce mai zici?”. Dar și că „Dacă aș avea în familie o femeie ca tine, aș exila-o.” Cu altă ocazie i-a mușcat, cu gura lui spurcată și plină de bale pe doi politicieni mult mai în vârstă decât el. Unul a fost mentorul politic al PSD, un om politic despre care, indiferent ce părere am avea noi despre el, numele îi va rămâne înscris în istorie. Cel de al doilea este un om de cultură care, ajuns la o vârstă cu adevărat venerabilă, este un imens munte de cultură spre care Becali nici nu ar trebui să-și îndrepte respirație putredă care duhnește a zer . Ei bine nu! Așa că poate să pretindă plin de ifose, creștine crede el: „Nu vreau să văd acum băbăciunea Iliescu cu băbăciunea Djuvara. Iliescu a fost președinte, acum nu mai știe săracu să-și ducă bă… Ei, acu liescu îmi dai? Nu mi-l da mie pe moșul de Iliescu, el săracul… mâine poimâine îl căutăm prin altă parte. Djuvara este vai de capul lui, la anii lui e sclerozat, e bătrânețea. El e super ca istoric, dar s-a sclerozat din cauza bătrâneții. Ce, stau acu să-mi arăți moșii toți. Iliescu a luat-o razna, a luat-o pe miriște. Iliescu cât de cât e mai sprinten, dar Djuvara săracul, când îl văd….” Iar Călin Popescu Tăriceanu, actualul lui coleg de partid, este doar un flecușteț pentru că: „Un bărbat cu cinci neveste n-o să fie de partea mea!” Nici alți lideri ai PSD nu se bucură de mai mult respect din partea lui Jiji. Pentru el Miron Mitrea este doar o haimana, pe care își permite să o urecheze după bunul lui plac: „Măi, Mitreo, nu fi obraznic! Ce, crezi că am uitat?”. Iar după alte câteva secunde: „Da, am avut o zi proastă pentru că ești tu dobitoc și prost.” Ei bine, cam acesta ar fi bunul creștin pe care și l-a adus Antonescu în rândurile partidului său. Un partid în care știm bine că există și foarte mulți oameni de bună calitate, oameni care deși au foarte multe de spus, sunt dați la o parte doar pentru a-l scoate în față pe Gigi Becali care se fudulește exact ca păduchele din fruntea țiganului. De fapt, mahalaua politică adusă cu el de Gigi Becali este exact „bomboana de pe colivă”. De pe coliva PNL.
Vasile Surcel
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















