Deplasarile liderilor PSD in strainatate aduc partidului un nou proces. Dupa ce, in urma campaniei electorale din anul 2004, principala formatiune de opozitie a ramas cu o datorie de peste 3,3 miliarde de lei vechi, acum, chiar un membru al PSD cere bani partidului. O agentie de turism, apartinand lui Ion Antonescu, fost secretar de stat in cabinetul Nastase, a actionat in judecata PSD, cerand sa ii fie achitata contravaloarea a cinci bilete dus-intors pentru destinatiile Londra, Bruxelles si Frankfurt. Magistratii Judecatoriei sectorului 1 au decis, in 18 septembrie a.c., ca PSD sa plateasca agentiei de turism patronate de Antonescu suma de 137 milioane de lei vechi. Aristide Roibu, trezorierul PSD, a declarat ca gestul colegului sau e unul propagandist. -Probabil vrea sa-si faca publicitate pentru societatea lui-, a sustinut Roibu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















