Home Actualitate Ion Iliescu este „albit” de sângele de pe mâini de procurorii Elodiei

Ion Iliescu este „albit” de sângele de pe mâini de procurorii Elodiei

DISTRIBUIŢI

Ieri, procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus, prin rezoluție motivată în dosarul nr. 175/P/2008 privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților din dosarul Mineriadei, între care se află marea majoritate a acoliților lui Ion Iliescu, de la Virgil Măgureanu la Chițac, Cico Dumitrecu, Diamandescu, Stănculescu. Procurorii civili pretind că Ion Iliescu nu poate fi acuzat  de propagandă pentru război (întrucât lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii), genocid (întrucât fapta nu există), tratamente neomenoase (lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii) și complicitate la tortură (întrucât fapta nu era prevăzută de legea penală la momentul săvârșirii acestora)“.

„Procurori iresponsabili și aserviți politic“

„Înaintea Raportului pe țară pe Justiție, corupția și aservirea din sistem și-a spus încă o dată cuvântul“, au comentat victimele Mineriadei la auzirea comunicatului Parchetului de pe långă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care Ion Iliescu și principalii săi complici sunt exonerați și „spălați“ de crimele făptuite în iunie 1990. Viorel Ene, în numele victimelor Mineriadei, ne-a declarat: „Această zi este una dintre cele mai cumplite din viața mea, poate la fel de cumplită ca ziua aceea în care minerii aduși de Ion Iliescu și FSN mi-au crăpat capul în dimineața zilei de 14 iunie 1990, transformându-mă pentru mulți ani, dintr-un om întreg, într-un infirm. Toată lupta noastră, a Asociației Victimelor, de mai bine de un deceniu și jumătate a fost anulată și aruncată la coș de un grup de procurori iresponsabili și aserviți politic, care au disprețuit nenumărate probe puse de noi la dispoziția organelor de cercetare“.
Decizia Parchetului va fi atacată și infirmată, așa cum a fost atacat și NUP-ul din Dosarul penal 1122/P/2007, iar după epuizarea procedurii se vor încerca căi de atac la Tribunalul Penal Internațional care are în atribuții pedepsirea genocidului, una dintre acuzațiile incluse la adresa lui Ion Iliescu în dosarul penal pe care l-au mătrășit procurorii români.
În momentul de față se află pe rolul instanței Înaltei Curți de Casație plângerea împotriva rezoluției NUP-ului acordat de Marius Iacob, căutătorul Elodiei. În cazul în care instanța va susține NUP-ul acordat de procurori lui Ion Iliescu, Asociația Victimelor Mineriadei va ataca soluțiile Parchetului și Instanței la forurile internaționale (TPI) ceea ce va pune România într-o situație cel puțin stânjenitoare la nivel mondial.

Iliescu, Elodia Justiției românești

Dosarul actual, respins de procurori, provine din dosarul cu nr 75/P/1998 format ca urmare a Plångerii Penale depusă de Asociația Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din Romånia în 18.02.1997, din dosarul cu nr. 5358/P/1997 și dosarul 12375/P/1997, inclusiv din plångerile penale făcute ulterior, susținute de dovezi, lista vinovaților ajungånd la peste 120 de persoane. Inițial, dosarul a fost repartizat Secției Civile, apoi a fost trimis la Secția Militară, unde dosarul ajunge în sarcina colonelului militar, magistrat Mihai Popov. Ulterior, Parchetul Militar, sub conducerea lui Dan Voinea, complicele lui Ion Iliescu va tergiversa și mușamaliza vreme de un deceniu dosarele Mineriadei, iar după pensionarea lui Dan Voinea, recent, „opera“ acestuia a fost continuată de „civili“. Dan Voinea s-a ales cu o pensie de 185 de milioane, iar Marius Iacob se va alege cu rușinea de a-l transforma pe Iliescu, cel etern negăsit vinovat, într-o nouă Elodie, o fata morgana a Justiției românești.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.