
Dragostea costă, și poate fi achitată chiar din buzunarul statului român, atunci când o femeie străină, care se consideră nedreptățită de partenerul român, îl dă în judecată pe acesta, iar taxele și traducerile sunt achitate din vistieria Ministerului Justiției. Aceasta este și situația unui român care, de mai bine de 11 ani, este chemat în instanță de o fostă iubită, o franțuzoaică. Femeia, în vârstă de 60 de ani, a deschis 300 de procese împotriva fostului iubit din România, iar din 1992 și până acum, Ministerul a plătit nu mai puțin de 50.000 lei noi pentru ele. Acesta nu este însă singurul caz în care Ministerul Justiției a fost obligat să acorde asistență. În majoritatea cazurile în care românii din afara țării intentează procese pentru pensii alimentare, divorțuri și partaje, Ministerul este obligat să intervină în cazul în care petenții nu au suficienți bani pentru a-și duce lupta în justiție. Anul acesta, 200 de mame și de tați, aflați în situația descrisă mai sus, au ajuns în instanță pentru a cere pensie alimentară consorților străini, iar Ministerul Justiției a cheltuit cu aceste procese 10.000 de lei noi. De asemenea, alți 60 de cetățeni din alte țări au deschis procese pentru a trage la răspundere consorții români, cheltuind din buzunarul MJ 15.000 de lei. Potrivit legii, Ministerul Justiției este obligat să acorde asistență dacă i se cere, iar în orice proces în care sunt implicați cetățeni din mai multe state și români, MJ este instituția prin care se trimit acte și se fac traduceri. După caz, Ministerul mai este nevoit să plătească și avocații din străinătate, în numele românilor implicați în procese.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















