
Zilele trecute, fosta ministreasă Ecaterina Andronescu a fost agățată de un TIR-ist. Ei, obsedaților, nu fiți obraznici, că nu este ceea ce vă închipuiți. De fapt, nu a fost vorba decât despre un banal accident de circulație, în cursul căruia „Abramburica“ a fost, după cum spun cunoscătorii, „acroșată“, de un TIR. Așadar, conform dialectului „dâmbovițean“ al limbii franceze, tot un soi de „agățat“ se cheamă. Concret, la sfârșitul săptămânii trecute s-a anunțat că actualul deputat PSD a fost implicat într-un accident rutier în Slatina. Bineînțeles că „Abramburica“ politician de vază fiind, nu umbla hai-hui pe șoselele țărișoarei și nu ardea inutil gazul prin colbuita Oltenie. Ea era în drum spre Drobeta – Turnu Severin, unde fusese invitată ca să-și ridice premiul de excelență, care-i fusese oferit pentru întreaga sa activitate profesională. Accidentul s-a petrecut la intrarea dinspre Pitești în orașul Slatina, mai precis într-un sens giratoriu unde mașina de serviciu a demnitarului PSD-ist a fost „acroșată“ de un TIR. Pe fază fiind, jurnaliștii din „olttv.ro“ au și reușit să filmeze urmele acelui incident banal, de fapt o simplă zgârietură abia vizibilă, urmă a unui accident minor pe care este foarte posibil ca TIR-istul să nici nu-l fi sesizat. Motiv pentru care și-a văzut de drumul lui. De fapt, toată povestea a fost doar un fleac. Dar, ce credeți voi că a făcut „Abramburica“ în această situație? Vă înșelași amarnic dacă vă închipuiți că a luat numărul TIR-ului iar mai apoi a pus mâna pe telefon și a anunțat Poliția. Ei bine, nu. Distinsa doamnă s-a preschimbat într-un soi de Victoria Lipan și s-a apucat să-și facă singură dreptate: a apăsat pe accelerator și a început să-l urmărească în trafic pe nesimțitul care și-a permis să-i „șifoneze“ ditamai automobilul de serviciu. Iar până la urmă, ea a și reușit să oprească TIR-ul pe o stradă lăturalnică a orașului. Habar nu avem cum o fi reușit o asemenea performanță. Dar parcă o și vedem pe post de Paul Walker, „iute și furioasă“, luându-i fața TIR-istului, blocând strada Nicolae Bălcescu din Slatina și scoțându-l, dur, din cabină pe șoferul care-și permisese să n-o bage în seamă, lipindu-l de un perete și spunând, exact ca în filme „ai dreptul să nu vorbești, iar tot ce vei spune v-a fi folosit împotriva ta“. Norocul ei a fost că, totuși, are mai multă minte decât Gigi Becali. Altfel cu siguranță că am fi văzut-o aruncându-l pe nefericitul ăla în portbagaj, ca să-l învețe minte. Bineînțeles că lucrurile nu au stat nici pe departe așa. Probabil că a fost suficient să-i arate legitimația de Parlamentar care, suntem siguri că a făcut „minuni“. Iar în cazul în care omul ăla s-o mai fi uitând, din când, la televizor, cu siguranță că i-a recunoscut figura expresivă care, în doar câteva secunde reușește să treacă de la tânguiala cea mai plângăcioasă la furia principial-vehementă. Oficial, s-a anunțat că fosta ministreasă „Abramburica“ și șoferul autotrenului s-au înțeles, „pe cale amiabilă“, astfel că nu a mai fost nevoie de intervenția oficialităților. O întrebare rămâne, totuși, în picioare: chiar atât de mare să fie „dihonia“ din USL, încât Ecaterina Andronescu, în calitatea ei de demnitar PSD-ist să nu mai aibă încredere în Poliția coordonată de PNL-istul Radu Stroe?
Adevărul este că TIR-istul din Slatina poate să-și scuipe în sân, să-și facă niște cruci zdravene și să recunoască faptul că într-adevăr a avut noroc cu carul. Iar asta pentru că „Abramburica“ nu este la primul incident de acest fel. În toamna anului trecut, tot ea a fost implicată într-un accident rutier care a avut loc în Capitală. La începutul lunii septembrie s-a ciocnit cu un taximetru, undeva, la intersecția străzilor ?ê?£tirbei Vodă cu Luterană. Atunci, în momentul în care i s-a deschis air-bag-ul, ea a și fost ușor rănită la o mână. În schimb, mașina taximetristului s-a dat peste cap.
Vasile Surcel
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















