Cei trei judecatori ai Curtii Supreme de Justitie, care trebuie sa solutioneze dosarul in care un general si alte cinci persoane sunt acuzate de reprimarea in 1989 a manifestantilor clujeni, se vor deplasa la Cluj pentru a audia martorii evenimentelor de atunci.
Deciza deplasarii la locul producerii faptelor a survenit in urma numeroaselor amanari ale judecarii dosarului, martorii refuzand sa se deplaseze la Bucuresti in ciuda somatiilor, amenzilor si a oricaror demersuri procedurale efectuate de instanta. Astfel, inca de la inceputul anului, Asociatia clujeana pentru adevarul despre Revolutie a cerut Curtii Supreme de Justitie sa judece la Cluj procesul celor acuzati de reprimarea manifestantilor din decembrie 1989 din acest oras. Intr-un memoriu inaintat de inginerul Aurel Coltor, vicepresedintele asociatiei, se arata ca majoritatea celor peste 500 de persoane mentionate in rechizitoriu ca martori sunt din Cluj si nu se pot prezenta la proces, astfel ca acesta treneaza.
Cererea Asociatiei a fost admisa ieri de catre Curtea Suprema de Justitie, ce a decis ca, incepand cu 15 aprilie, timp de doua saptamani, completul sa-i audieze pe cei 263 de martori la sediul Tribunalului Militar Cluj.
Conform rechizitoriului, gen.-col. (r) Iulian Topliceanu, fost comandant al Armatei a 4-a, Ioachim Moga, fost prim-secretar al Comitetului judetean PCR Cluj si membru al CC al PCR, col Valeriu Burtea, fost comandant al UM 01215-Floresti, lt.-col. Ioan Cocan, fost comandant de divizion in cadrul UM 01215-Floresti, mr. Ilie Dicu, fost comandant de companie in cadrul UM 01278 Somesani, si Marian Bolbos, fost militar in termen la UM 01369-Somesani, au fost trimisi in judecata pentru reprimarea revolutiei de la Cluj din decembrie 1989.
Inculpatii sunt acuzati ca au provocat moartea a 26 de persoane si ranirea altor 52.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















