Trei dintre cei cinci judecători din completul de la instanța supremă care trebuia să judece în 8 aprilie contestațiile din dosarul „Zambaccian“ au făcut cereri de abținere, pe motiv că anterior s-au mai pronunțat în alte dosare ale lui Adrian Năstase.
Contestațiile din dosarul „Zambaccian“, în care Adrian Năstase a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru șantaj și a fost achitat pentru luare de mită, vor fi judecate din 8 aprilie de un complet de cinci judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ).
Trei dintre cei cinci judecători, respectiv Ioana Bogdan, Cristina Rotaru și Angela Dragne, au făcut cereri de abținere în acest dosar, pe care le-au înaintat Colegiului de conducere al instanței supreme.
Judecătorii Ioana Bogdan și Cristina Rotaru au soluționat în etapa fondului dosarul „Trofeul calității“, iar Angela Dragne a făcut parte din completul care a dispus achitarea persoanelor judecate în dosarul „Mătușa Tamara“.
Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a declarat că nu știe care sunt motivele concrete pentru care cei trei judecători au făcut cereri de abținere, dar a arătat că poate fi un motiv și faptul că ei au mai făcut parte din complete care au dispus soluții în dosare în care a fost judecat fostul premier.
Dosarul „Zambaccian“ a ajuns pe rolul instanței supreme după ce procurorii au motivat recursul privind decizia din 30 martie 2012 dată de un complet de trei judecători.
În dosarul „Zambaccian“, Adrian Năstase a fost condamnat în 30 martie 2012 la trei ani de închisoare cu suspendare pentru șantaj, fiind achitat pentru luare de mită.
Soția fostului premier, Dana Năstase, a fost condamnată atunci tot la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru „participație improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală“, fiind achitată pentru complicitate la luare de mită și șantaj.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















